Pilda fiului risipitor!

Sau „Pilda fiului mort și înviat” după cuvintele din versetul 24, unde tatăl, sub imperiul bucuriei, a exclamat, atunci când l-a zărit pe fiul cel mic de departe, venind acasă: „Căci acest fiu al meu era mort și a înviat; era pierdut, și a fost găsit.”

                                           Luca 15:13-16

          „Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul, și a plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea, ducând o viață destrăbălată.

  După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea, și el a început să ducă lipsă.

         Atunci s-a dus și s-a lipit de unul din locuitorii țării aceleia, care l-a trimes pe ogoarele lui să-i păzească porcii.

      Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele pe cari le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni.”

            Sunt mulți credincioși care interpretează Cuvântul lui Dumnezeu și dau verdicte după inima și mintea lor: „Nu mai poate fi salvat”. „Nu mai poate fi mântuit!”, ca și fratele mai mare al fiului risipitor, care nu voia să mai audă de fratele său și nici să stea la masă cu el.

         Într-un fel, toți „sfinții” aceștia se bazează pe versetele 4-5-6 din Evrei capitolul 6 unde se spune: „Căci cei ce au fost luminați odată, și au gustat darul ceresc, și s-au făcut părtași Duhului Sfânt, și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor și care totuși au căzut, este cu neputință să fie înnoiți iarăși, și aduși la pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, și-L dau să fie batjocorit.”

            Dacă Domnul ar face după gândurile noastre și după inima multora dintre noi, atunci mult mai puțini oameni ar avea șanse de mântuire. Însă, cât timp încă mai pulsează viața și încă mai bate inima într-un suflet, sunt mari șanse de întoarcere „acasă”.

          Dacă ar fi nevoie, Domnul Isus Cristos S-ar lăsa răstignit a doua oară pentru un singur suflet. Însă nu mai este nevoie! El a murit odată pentru totdeauna și jertfa Lui este valabilă și astăzi ca și ieri ca și mâine.

            Sângele Său, care a curs la Golgota, are acum aceeași valoare de mântuire și aceeași prospețime ca și acum două mii de ani.

         La Domnul întotdeauna este iertare și întotdeauna este scăpare și eliberare din lanțurile robiei, pentru că El nu lucrează după mintea omului și nici după părerea lui, ci lucrează potrivit cu dragostea și Harul Său, care sunt fără margini.

            În Isaia 55:7 se spune: „Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui”, despre cine este vorba aici? Despre cel neprihănit? Despre cel pocăit? În nici un caz. Aici este vorba de cel prins în lanțurile păcatului, prizonier al lui Satan: fiul risipitor să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu obosește iertând.

            Dacă ai un fiu risipitor sau dacă ai pe cineva de aproape pierdut în lume, nu înceta să te rogi pentru el și nu înceta să-l iubești. Nu-ți pierde niciodată nădejdea, chiar dacă încă mai îngrijește de „porcii” celui rău și chiar dacă încă mai umblă în zdrențele lumii.

            Arată-i dragoste curată, pentru că dragostea este „dâra” de lumină, ghidul după care cel pierdut în întuneric se va orienta, se va întoarce acasă și va fi salvat; va fi adus la viață, ca înviat din morți.

            Atunci, odată cu sărbătoarea din casa ta se va uni cerul și se vor auzi strigăte de bucurie: „Acest fiu al meu a fost mort, dar a înviat.”

            Întocmai așa a făcut Domnul nostru Isus Cristos, Mântuitorul lumii. El a coborât în întunericul lumii acesteia ca să Se facă „Steaua călăuzitoare” spre cer și oricine privește spre El vede o mare lumină, astfel ca nici unul să nu se piardă și să nu se rătăcească.

           Cuvântul Sfânt ne spune că atunci când tatăl a zărit, de departe, pe fiul său, „A alergat”;  lucrul acesta era neobișnuit în orient, unde un om cu demnitate, care se respecta, ar fi așteptat răbdător, sau ar fi mers în întâmpinare încet. Dar bucuria revederii, a regăsirii, și dragostea neprefăcută a unui tată milos, a putut să treacă peste obiceiuri, peste ritualuri și peste rușine, astfel că „a alergat și a căzut pe grumazul lui.”

            Lucrul acesta ne aduce aminte de o altă întâmplare, când Iacov, după douăzeci de ani petrecuți printre străini, s-a întors acasă.

           Spune Cuvântul Sfânt în cartea Genezei 33:4 că Esau, fratele nedreptățit, căruia Iacov îi luase, prin șiretlic, dreptul de întâi născut și toate binecuvântările: „A alergat înaintea lui; l-a îmbrățișat, s-a aruncat pe grumazul lui Iacov și l-a sărutat mult, și apoi amândoi au plâns de bucuria revederii.” Nu se poate să nu te bucuri până la lacrimi atunci când cel pentru care te-ai rugat multă vreme se întoarce în sfârșit acasă.

           Când Iosif l-a întâlnit pe fratele său Beniamin în Egipt, spune Scriptura în Geneza 45:14 că s-a aruncat pe grumazul lui și l-a sărutat mult și au plâns împreună.

         Cuvintele acestea: „căzut”, sau „aruncat” pe grumazul aproapelui, urmat de o sărutare, înseamnă: „Ești primit din nou în familie.” Nu ești rob, nici unul dintre argați și nici unul dintre străini, ci ești fiu în casă. Iar faptul că l-a sărutat lung înseamnă: „te-am iertat.”, ți s-au șters păcatele! Nu mai am nimic rău în inima mea pentru tine.

            Oare ai simțit sărutarea sfântă cu care te-a întâmpinat Domnul Isus când ai pășit „pragul” mântuirii? El Însuși îți spune cu multă duioșie: te-am iertat! , ești liber! Între noi există o legătură sfântă, care nu poate fi ruptă de oameni, de împrejurări, sau de demoni, și nici de îngeri.

            Noi aparținem aceleași familii binecuvântate, chiar dacă uneori suntem neînțeleși, iar alteori suntem noi înșine neînțelegători. Nu suntem robi unul altuia, ci suntem frați, și Tatăl nostru este Dumnezeul cel Sfânt din cer.

            Dezbrăcat de orice demnitate, desculț, flămând și în zdrențe, așa s-a întors acasă fiul, - pe care Biblia, pe bună dreptate, îl numește „risipitor”- cerându-și iertare: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău... ”

            Satan te aduce într-o stare în care să te uiți la tine însuți și să zici: nu mai este nimic bun în mine, sunt un nimeni, nu mai dau eu însumi doi bani pe mine. Ce viață mai este și aceasta, mai merită trăită?

            Aceasta este starea oricărui suflet care, după ce a fost spălat în Sângele Domnului Isus Cristos, se întoarce în lume de unde a fost salvat. El ajunge în zdrențe, într-o stare de plâns, dar cel ce se trezește din beția păcatului, este din nou primit cu multă bucurie în brațele Tatălui ceresc și așezat la rang de fiu.

            Robii umblă desculți, fiii umblă încălțați cu râvna Evangheliei. Robii umblă în zdrențe, fiii umblă îmbrăcați în haina albă a neprihănirii. Fiii au inel în deget, pentru că sunt stăpâni. Ei sunt domni împreună cu Isus, Domnul domnilor.

            Robii păcatului hrănesc și astăzi cu roșcove porcii lui Satan.

            „Tată, am păcătuit... ”. nici nu și-a terminat fraza tânărul și tatăl a zis: Lasă! Să uităm lucrul acesta: Te-am iertat! Contează că te-ai întors. Ai fost mort, dar ai înviat. Acum să ne bucurăm! Să nu ne mai aducem aminte de trecut.

        Prin urmare, tu, prieten drag, lasă lumea aceasta care nu-ți oferă altceva decât desfrâu, dezmăț, iluzii deșarte și în final moarte.

            Vino la altar și predă-ți viața în brațele Domnului Isus Cristos.

            Vino la Domnul care îți oferă viață din belșug.

            Să-nceapă sărbătoarea!

            Să ne bucurăm și să ne veselim!