Liniștea
Autor: e.d.
Album: El
Categorie: Diverse
Liniștea
Într-o zi, ploaia își va opri plânsul,
vântul își va înghiți suspinul.
Frunzele nu vor mai cădea,
nici petalele florilor
nu se vor mai risipi.
Cerul va încremeni.
Valurile oceanelor vor tăcea,
vulcanii își vor stinge dorul.
Într-o zi,
Pământul și omul vor amuți...
Atunci
va vorbi Cuvântul.
Va fi liniște...
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/328160/linistea