Prima invazie demonică la scară mondială a avut loc în perioada dinainte de potop, pe vremea lui Noe. Așa cum afirmă și cartea Geneza, anumiți demoni au dorit să altereze sămânța femeii, ca să împiedice nașterea Mântuitorului. Aceștia și-au schimbat starea intițială (îngerii din ceruri nu se însoară și nu se mărită), adoptând o stare contrară naturii lor, pentru a altera rasa umană (Geneza 6:1-2). Astfel a apărut generația uriașilor. Demonii care au păcătuit în acest mod au fost imediat pedepsiți și ținuți în lanțuri în Adânc (1 Petru 3:18-20; 2 Petru 2:4; Iuda 1:6-7).
La sunetul celei de-a cincea trompete (Apocalipsa 9:1-11), o stea cade din cer pe pământ. Steaua căzută poate fi Satan însuși. Acesta primește cheia fântânii Adâncului, unde se află locuința demonilor. Când Diavolul deschide intrarea din Abis, se ridică un fum ca dintr-un cuptor uriaș, învăluind peisajul în întuneric. Roiuri mari de lăcute ies din Adânc. Acestea sunt capabile să producă dureri acute, precum înțepătura scorpionilor. Însă puterea lor este limitată. Li se interzice să distrugă vegetația sau să se atingă de credincioșii care au pe frunte pecetea lui Dumnezeu. Deși înțepătura lor nu era fatală, a produs chinuri timp de cinci luni. Durerea a fost atât de intensă, încât cei necredincioși doreau să moară, dar nu puteau. Aceste lăcuste reprezintă cel mai probabil demoni care, atunci când sunt eliberați din Adânc, pun stăpânire pe oamenii necredincioși. Această posedare demonică cauzează o suferință fizică intensă și o tortură mentală puternică, precum legiunea de demoni care îl chinuia pe îndrăcitul eliberat de Isus Hristos (Marcu 5:1-20). Lăcustele formează o adevărată armată cuceritoare, deoarece poartă cununi de aur, au platoșe din fier (care sunt dificil de distrus) și aripi care produc un zgomot înfricoșător. Au fețe de oameni, ceea ce arată că sunt creaturi inteligente. Având părul precum cel de femeie, aceste ființe sunt atrăgătoare și seducătoare. Dinții ca de leu arată ferocitatea și cruzimea lor. Cozile ca de scorpioni le permit să-i tortureze pe oameni, atât fizic cât și psihic. Aceste făpturi demonice îl au ca rege pe Satan, cel care distruge - în ebraică se numește Abadon și în greacă Apolion. Această invazie demonică va aduce și confuzie între oameni. Ocultismul și vrăjitoria vor fi practicate la scară largă.
La sunetul celei de-a șasea trâmbițe (Apocalipsa 9:13-21) sunt eliberați patru îngeri care erau legați la râul cel mare Eufrat. Cel mai probabil, aceștia sunt căpetenii demonice care au fost ținute în lanțuri până în ziua aceea. În jurul râului Eufrat, au gravitat evenimente importante din istoria omenirii: grădina Eden și căderea omului în păcat, turnul Babel, robia de șaptezeci de ani a lui Iuda. Cele patru căpetenii demonice pot reprezenta forțele spirituale din spatele celor patru mari imperii care s-au întins până la râul Eufrat și i-au cucerit pe israeliți: Imperiul Babilonian, Imperiul Medo-Persan, Imperiul Grec și Imperiul Roman. Acești demoni au o forță, o viclenie și o agresivitate foarte mare. Îi urmează două sute de milioane de călăreți pe cai cu platoșe care sunt de culoarea focului. Capetele cailor sunt precum cele ale leilor, iar din gurile lor iese foc, fum și sulf (pucioasă). A treia parte dintre oameni sunt uciși de focul, fumul și sulful cailor de luptă. Nu numai că acești cai vor ucide cu gurile lor, dar vor răni și cu cozile lor ca de șerpi. Este de remarcat că moartea este cauzată de cai, nu de către călăreți. Puterea cailor stă în gura lor. Astfel, măreața armată de călăreți ar putea reprezenta o înșelătorie demonică foarte convingătoare. Cozile de șerpi ne sugerează că în spatele acestei înșelătorii este Satan. Cei care supraviețuiesc acestor calamități nu se pocăiesc de faptele lor. Aceștia continuă să se închine la idoli, să practice vrăjitorii și diverse acte imorale (crime, hoții, păcate sexuale). Pedeapsa și suferința nu pot schimba caracterul păcătosului. Doar nașterea din nou poate realiza acest lucru.
Majoritatea cercetătorilor Bibliei sunt de acord că judecățile trâmbițelor au loc la începutul celei de-a doua părți a necazului cel mare. Însă între a cincea și a șaptea trâmbiță se întâmplă foarte multe evenimente, într-o perioadă relativ scurtă de timp. Inclusiv apostolul Ioan face o paranteză mai mare (Apocalipsa 10 – Apocalipsa 14), în care îi prezintă pe protagoniștii din perioada Strâmtorării. De fapt, există mai multe evenimente care au loc în această perioadă, înainte de trâmbița a șaptea și de ultimele judecăți ale lui Dumnezeu (potirele): lucrarea celor doi martori, aruncarea lui Satan pe pământ și persecuția poporului Israel, apariția și lucrarea Trinității Diabolice (Balaurul, Anticrist, Profetul mincinos), distrugerea Babilonului religios și economic, alte anunțuri la mijlocul necazului cel mare.