Când este deschis cel de-al cincilea sigiliu, sunt prezentați primii martiri din timpul necazului cel mare (Matei 24:9), credincioșii evrei care predică Evanghelia Împărăției (vestea bună a împăcării omului cu Dumnezeu și a apropierii Împărăției Cerurilor) și care sunt omorâți pentru mărturia lor. Sufletele lor se află sub altar. Ei strigă către Dumnezeu să le răzbune sângele. Aceștia primesc câte o haină albă, ca simbol al sfințeniei lor. Li se spune să aștepte până când numărul martirilor din Strâmtorare va fi complet (Apocalipsa 6:9-11).

          Capitolul șapte al cărții Apocalipsa este o paranteză între cea de-a șasea și cea de-a șaptea pecete. Ne sunt prezentate două categorii de mântuiți, din timpul Strâmtorării. Viziunea celor patru îngeri care stau la cele patru colțuri ale pământului și rețin cele patru vânturi ne arată că o mare furtună urmează să se abată asupra lumii. Cu toate acestea, îngerilor li se spune să amâne această distrugere, până când servitorii lui Dumnezeu (douăsprezece mii de persoane din fiecare dintre cele douăsprezece triburi ale Israelului) sunt sigilați pe frunte (Apocalipsa 7:1-8). Cei o sută patruzeci și patru de mii sunt credincioși evrei, salvați în prima parte a necazului. Sigiliul de pe fruntea lor indică faptul că aceștia îi aparțin lui Dumnezeu și că vor fi păstrați în viață până la finalul necazului cel mare. Două triburi lipsesc din listă, Dan și Efraim, posibil din cauza idolatriei lor (Osea 4:17). Cei din seminția lui Dan sunt primii care au aderat la idolatrie, pe vremea lui Ieroboam (1 Împărați 12:25-33). Unii cercetători consideră că Anticristul va veni din seminția lui Dan (Geneza 49:17). Triburile lui Iosif și Levi sunt incluse pe listă, Iosif luând locul fiului său Efraim. Rolul acestor sfinți este să predice Evanghelia Împărăției (Matei 24:14). Și în timpul necazului, mântuirea va fi tot prin credință și prin sângele Mielului (Faptele Apostolilor 2:16-21).

          Gloata cea mare (Apocalipsa 7:9-17) îi reprezintă pe mântuiții din toate națiunile, popoarele, triburile și limbile pământului. Ei stau în picioare înaintea tronului și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, care reprezintă faptele drepte ale sfinților (Apocalipsa 19:8). Aceștia țin în mână ramuri de finic, ca simbol al victoriei lor. Gloata cea mare îi reprezintă pe cei care sunt salvați în timpul Strâmtorării, prin încrederea lor în Isus Hristos. În cântarea lor, aceștia își celebrează salvarea, atribuindu-I toate meritele lui Dumnezeu și Mielului (lui Isus Hristos).