În primul secol al erei noastre, Laodiceea era un mare centru financiar. Acest oraș a fost centrul bancar al Asiei Mici. Laodiceea era unul dintre cele mai bogate oraşe din lume. La cutremurul din anul 61, Laodiceea, Colose, Ieropole şi alte localităţi au fost devastate. Dar locuitorii cetății Laodiceea au refuzat ajutorul Romei pentru reconstruirea oraşului. Conform istoricului Tacitus, cetatea a fost rezidită în același an după cutremur.
Laodiceea a fost un important centru textil și industrial. În împrejurimile acestei cetăți păştea o rasă de oi care avea lâna violet-neagră, moale şi lucioasă. Fabricile din oraș produceau ţesături din această lână și confecționau covoare şi pânză de in, produse care erau cunoscute şi căutate în toată lumea.
O şcoală importantă de medicină își avea sediul în templul lui Asclepius din Laodiceea. Unii medici ai acestei şcoli au fost atât de vestiţi (Zeuxis, Alexandru Filaretes), încât chipurile lor au fost imprimate pe monede. Această școală era recunoscută în toată lumea pentru rezultatele obţinute în special la tratarea bolilor de ochi şi de urechi. Alifiile care se produceau în Laodiceea pentru ochi şi urechi erau exportate în toată lumea.
Nu existau izvoare de apă potabilă în cetate. Laodiceea se aproviziona cu apă de băut printr-un apeduct care venea din apropierea Ieropolisului. În timpul verii, când pământul se încălzea, apa ajungea călduţă în cetate. Însă locuitorii Laodiceei aveau repulsie faţă de apa călduţă şi doreau să consume apă rece. În plus, la o distanţă de aproximativ nouă kilometri de oraș, înspre Ieropole, existau anumite izvoare termale renumite, unde veneau la tratament oameni din diferite părți ale lumii. Această apă era foarte rea la gust. Oamenii care veneau aici pentru tratament o suportau când o consumau caldă sau rece, dar când încercau să o bea călduţă, le producea o puternică stare de vomă.
Numele de Laodiceea înseamnă locul oamenilor care guvernează. În această biserică democratică și tolerantă au contat mai mult drepturile oamenilor decât principiile lui Dumnezeu. Isus Hristos se prezintă bisericii ca Martorul fidel și adevărat (Cel care spune adevărul și Cel a Cărui mărturie contează la judecata finală), Cel care garantează și împlinește promisiunile lui Dumnezeu, Cel care este la originea creației lui Dumnezeu (Cel care a început toată creația). Biserica din Laodiceea a fost cel mai asupru criticată de către Domnul Isus Hristos. Mântuitorul nostru nu a avut pentru ea niciun cuvânt de laudă, ci doar dezapreciere și mustrare. În trecut, biserica din Laodiceea Îl acceptase pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor. Cândva, această biserică fusese vie şi dinamică, dar a intervenit ceva în viaţa ei care a determinat-o să aleagă calea de mijloc. Toleranța față de păcat, atracția înspre lucrurile materiale și compromisul au adus-o în această stare deplorabilă. Cel mai probabil, pentru a evita sărăcia și persecuțiile din partea societății păgâne, unii credincioși nu Îl mai mărturiseau pe Hristos, iar alții participau la ritualurile păgâne (ofrande aduse Cezarului și zeilor păgâni). Biserica din Laodiceea nu era nici rece, nici fierbinte, ci dezgustător de călduță. Această biserică era suficient de călduță pentru a-i determina pe oameni să creadă că era o biserică a lui Dumnezeu și dezgustător de călduță în ce privește lucrurile divine, încât să-I producă repulsie Mântuitorului. Mai mult, credincioșii din biserică erau caracterizați de mândrie, ignoranță și mulțumire de sine. Sfaturile Mântuitorului pentru cei din Laodiceea au fost foarte potrivite, având în vedere că această cetate era recunoscută ca fiind un centru bancar, textil și medical important.
Biserica din Laodiceea nu era conştientă de starea ei. Ea se credea foarte bogată, pe când Mântuitorul o vedea într-o sărăcie lucie. Din punct de vedere material, locuitorii din Laodiceea erau atât de bogați, încât atunci când oraşul lor a fost distrus de un cutremur de pământ în anul 61, aceștia l-au reconstruit într-un singur an. Însă din punct de vedere spiritual, credincioșii din biserică erau ticăloși, nenorociți și vrednici de milă. Creştinii adevăraţi din alte orașe din Asia Mică treceau prin încercări mari, îşi pierdeau locul de muncă deoarece nu doreau să se închine zeilor şi cezarului, li se confisca averea şi erau martirizaţi. În tot acest timp, credincioșii din Laodiceea umblau după lucrurile materiale și se bucurau împreună cu păgânii de bogăţie, lux şi petreceri. Mântuitorul i-a sfătuit să cumpere de la El aur rafinat în foc. Acesta este simbolul unei vieți autentice de credință, mult mai valoroasă decât aurul, care atunci când este testată de focul încercării are ca urmare lauda, onoarea și gloria la adresa lui Isus Hristos (1 Petru 1:6-8).
Laodiceea se lăuda că hainele pe care le confecţiona erau cele mai frumoase şi că ea îmbrăca întreaga lume selectă a vremii respective. Hristos nu a condamnat biserica din Laodiceea pentru că făcea haine frumoase. Însă credincioșii şi-au îmbrăcat numai trupul, în timp ce sufletul le-a rămas gol. Prin compromisul lor cu lumea, nu numai că şi-au pătat haina albă, dar au rămas de-a dreptul goi. De aceea, Hristos i-a sfătuit să cumpere de la El haine albe, ca să nu li se vadă ruşinea goliciunii. Într-adevăr, hainele pot împodobi trupul, dar nu pot acoperi un caracter urât și păcătos. Însă hainele albe primite de la Hristos reprezintă un simbol al sfințeniei în viața cotidiană.
Orașul Laodiceea era renumit pentru vindecarea bolilor de urechi și de ochi. Această cetate îşi exporta alifia pentru ochi în toată lumea. Însă biserica din Laodiceea era atât de oarbă încât chiar dacă ar fi împrumutat toţi ochii din lume, tot nu ar fi fost capabilă să-şi vadă propria sărăcie și goliciune spirituală. Isus Hristos (Lumina lumii) le-a spus să-și ungă ochii cu unguent, adică să se lase călăuziți de Duhul Sfânt, care îi va ajuta să vadă domeniile din viață unde trebuie să se reformeze și le va oferi o perspectivă spirituală corectă asupra vieții.
Iubirea Mântuitorului pentru biserică se observă din faptul că El o mustră și o disciplinează. Dacă nu ar fi fost interesat de această biserică, Mântuitorul nu s-ar fi ocupat de ea. Însă Hristos îi cheamă pe cei din Laodiceea să fie zeloși și să se pocăiască. În versetele de încheiere, observăm că Mântuitorul nostru este în afara bisericii, bătând politicos la ușă și invitând persoane individuale să părăsească biserica apostată pentru a avea comuniune cu El. Învingătorilor (cei care Îl urmează în umilință, chiar dacă au parte de respingere socială și suferință) li se promite că vor domni cu Mântuitorul nostru în timpul împărăției de o mie de ani și vor avea parte de gloria tronului lui Hristos. Această biserică îi simbolizează pe cei care vor rămâne pe pământ, după răpire.
O parte din biserica contemporană este similară cu biserica din Laodiceea. Mulți creștini trăiesc în lux, în timp ce alți oameni nu aud Evanghelia. Internetul, televiziunea, moda și luxul ne pasionează mai mult decât Isus Hristos. Deseori, noi purtăm cununi în loc să ducem o cruce. Dedicăm ce avem mai bun carierei noastre, iar lui Dumnezeu puțina energie care mai rămâne, dacă mai rămâne ceva. Ne strângem comori pe pământ, de parcă am trăi mii de ani pe această planetă. Suntem orientați doar înspre nevoile noastre materiale și aspirăm prea puțin la o adevărată trezire spirituală. Mulți dintre noi nu vorbim despre Hristos cu nimeni. Nu ne pasionează Cuvântul lui Dumnezeu și suntem superficiali în foarte multe lucruri pe care le facem. În ajunul venirii Mântuitorului nostru, starea bisericii creștine mondiale nu este deloc îmbucurătoare.