Sardes a fost capitală a regatului Lidiei în Antichitate. A fost un centru religios a cărui zeiță principală era Cyblele (mama tuturor zeilor și protectoarea vegetației). În templul acestei zeițe erau preotese care profețeau despre viitorul oamenilor, vorbind în limbi străine și traducând conținutul profețiilor. Unul dintre regii Lidiei (Cresus) a fost sfătuit greșit de oracolul de la Delfi și a pierdut bătălia cu Cir. Cetatea era zidită pe un vârf de deal și singurul mod de acces în interior era pe o cale foarte îngustă, deoarece din trei părți erau prăpăstii. De aceea, orașul nu avea nevoie de mari fortificații și nici de mulți străjeri care să-l păzească. Oștile lui Cir și, mai târziu, cele ale lui Antioh cel Mare, au reușit să pătrundă noaptea în cetate, găsindu-i pe locuitorii Sardesului fără gardă și dormind. În aceste condiții, cetatea a fost cucerită și prădată. În timpul Imperiului Roman, Sardes a redevenit un oraș important și foarte prosper. Locuitorii se ocupau cu prelucrarea lânei și cu producerea diferitelor vopsele. De fapt, încă de pe timpul regelui Cresus, în Sardes s-au bătut primele monede de aur.

          Isus Hristos se prezintă drept Cel care are cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele. Având plinătatea Duhului Sfânt, El deține controlul asupra tuturor bisericilor din întreaga lume. Numărul șapte reprezintă completitudinea, desăvârșirea și universalitatea prezenței lui Dumnezeu. Astfel, cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu Îl reprezintă pe Duhul Sfânt, care nu s-a revărsat doar asupra celor șapte biserici din Asia Mică, ci asupra tuturor creștinilor din toate bisericile și din toate timpurile.

          Bisericii din Sardes îi mergea numele că trăiește, dar era moartă. Existau trei categorii de credincioși în biserică: cei morți spiritual (la majoritatea membrilor bisericii le mergea doar numele că trăiesc, liderii bisericii erau buni funcționari și administratori, dar nu erau vizionari), cei care erau în proces de moarte spirituală și câțiva sfinți. Această biserică mărturisea credința creștină, dar îi lipsea viața spirituală. Era cunoscută ca o adunare creștină, însă doar executa mecanic rutină zilnică, fără să aibă viață spirituală. S-a ajuns în această situație datorită iubirii față de lucrurile lumești și a nevegherii spirituale. În loc să intre biserica în lume, anumite lucruri lumești au intrat în biserică. Mântuitorul îi cheamă pe cei din Sardes să întărească puținul care le mai rămăsese pentru El. Isus Hristos îi avertizează să-și păstreze mărturia creștină așa cum au primit-o și să se pocăiască de lipsa lor de viață. Chiar și în Sardes exista o rămășiță credincioasă care nu a amestecat creștinismul cu spiritul lumesc. Aceștia vor umbla cu Isus Hristos, îmbrăcați în haine albe. Hainele lor albe vorbesc despre sfințenia lor. Iar numele lor nu vor fi șterse din Cartea Vieții, pentru că și-au păstrat mărturia creștină. Mântuitorul mai afirmă că va mărturisi numele învingătorilor înaintea Tatălui Său și a îngerilor din cer.