Bine este lângă Tine
Autor: Ica Dragoi
Album: Cetatea eternă
Categorie: Multumire

Bine este lângă Tine,
Dumnezeul meu măreț,
Mulțumesc! Mi-ai făcut bine,
În ochii Tăi eu am preț.

Chiar de trec prin încercare,
Tu îmi dai puteri de sus,
Mă-ntărești, îmi dai putere,
Mă las de Tine condus.

Ești aproape, lângă mine,
Eu îți simt prezența Ta,
Ești puterea ce mă ține,
Cât trăiesc te voi lăuda.

Când mă clatin câteodată,
Nu mă lași, Tu mă ridici,
Când e marea învolburată,
Tu îmi spui: Eu sunt aici!

Mă încurajezi Isuse,
Când îmi spui: Să nu mă tem,
Mâinile Tale străpunse,
Mă mângâie când te chem.

Mă călăuzești pe cale,
Pe cărarea Ta Hristos,
Luminezi a mea cărare,
Și îți mulțumesc frumos.

Pân la capăt fii cu mine,
Asta-i rugăciunea mea,
Laud, slăvesc al Tău sfânt Nume,
Facă-se doar voia Ta.
Amin!



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/328078/bine-este-langa-tine