Lacrimile tale ajung în cer!

                                            Psalmul 126:5-6

        „Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie. Cel ce umblă plângând când aruncă sămânța se întoarce cu veselie când își strânge snopii.”

            Domnul Dumnezeu are un plan de răsplătire pentru toți lucrătorii din „Via” Sa și nu va judeca după cât de mult au îndurat în viață, sau cât de buni au fost cu cei de lângă ei, ci îi va judeca în funcție de cât de mult au plâns, răbdat și au iubit fără părtinire.

            Realitatea este aceea că toți avem parte de încercări pentru că, atât timp cât trăim în trupul acesta de carne, ne aflăm într-un război spiritual. Viața de credință pe pământ este un timp cu „trudă” și de „semănat” printre lacrimi, deziluzii, dezamăgiri și uneori eșecuri, dar toate acestea sunt urmate de o recoltă bogată, aducătoare de bucurie în prezența Celui ce face ca lucrarea făcută în Numele Lui să nu fie zadarnică.

       Este adevărat că luptele sunt mari, valurile se ridică amenințător, dar Domnul Dumnezeu ne vine mereu în ajutor atunci când strigăm către El. În cuvintele acestui Psalm găsim un mesaj de îmbărbătare, de nădejde și de mângâiere după suferință.

            Apostolul Pavel scrie în epistola către Efeseni 6 că noi avem de luptat în permanență, dar nu cu carnea și sângele (adică nu luptăm cu oamenii), ci ne luptăm cu duhurile necurate care sunt în văzduh...

Nu se poate să ai parte de binecuvântare până când nu ai trecut măcar printr-o „bătălie” duhovnicească și până când nu ai biruit în lupta cu păcatul.

            Aceasta este Calea! Viața de credință este străbătută de trăiri spirituale intense: de la deznădejdi și rugăciuni făcute cu lacrimi, la împliniri și bucurii lângă Mântuitorul Isus.

            Domnul Isus nu Și-a menajat ucenicii când le-a spus că: „în lume vor avea necazuri”, dar i-a liniștit pe toți cei ce vin la El, fiindcă numai la El vor găsi liniște sufletească și odihnă în mijlocul suferințelor. Însă cu resurse omenești, orice bătălie spirituală este pierdută din start și călcarea pe urmele Domnului Isus este imposibilă fără ajutorul Lui.

            Cuvintele scrise în Psalmul acesta: „Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie... ”, ne aduc aminte de o „lege” spirituală, nescrisă, a răbdării și a speranței care nu înșală...

            Aici ni se arată că durerea, suferința în lucrările grele, dar și lacrimile vărsate acum nu sunt zadarnice pentru cel credincios, ci toate duc sigur la o bucurie mare în viitor.

            Așadar prieten drag, Scriptura arată că suferințele în luptele întâlnite pe Cale au un rost bine determinat în viața de credință și au ca final fericirea veșnică. Cei ce seamănă Cuvântul Evangheliei cu lacrimi și rămân statornici în luptă până la capăt vor fi răsplătiți de către Domnul Dumnezeu cu bucurie și veselie în cer. „Cel ce umblă plângând când aruncă sămânța se întoarce cu veselie când își strânge snopii.”

            Scriptura ne spune că, la fel cum țăranul care aruncă din greu sămânța în ogor, cu multe sacrificii, și se întoarce acasă cu bucurie când își strânge roadele, tot așa este slujitorul în „ogorul” lui Dumnezeu. De multe ori lucrarea este „grea”, uneori primești „lovituri” și semeni cu întristare, dar răsplata finală este mare. În predica „fericirilor”, Matei 5:11-12, Domnul Isus spune: „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră. Urmează răsplata: „Bucurați-vă și veseliți-vă pentru că răsplata voastră este mare în ceruri…”

            De fapt, lucrarea făcută în câmpul Evangheliei cu batjocori care uneori storc lacrimi amare, este perioada de încercare a pocăinței fiecăruia. Iar faptul că la urmă vine veselia, bucuria culegerii roadelor, arată biruința finală în fel de fel de provocări, și mângâierea primită de la Dumnezeu Însuși.

            Versetul 5 inițial are o ușoară notă de tristețe: „cei ce seamănă cu lacrimi…”, dar continuă cu o promisiune divină prin faptul că durerea și lucrul greu în câmpul Evangheliei nu sunt zadarnice, ci sunt urmate de răsplătiri cerești: „…ei vor secera cu cântări de veselie.”

        Cuvântul sfânt ne cheamă la speranță și încredere deplină în făgăduințele lui Dumnezeu, care ne asigură de faptul că lacrimile vărsate pentru Isus, Domnul, sunt cele care aduc biruința finală.

           Prin urmare, prieten drag, să știi că lacrimile pe care le verși lucrând pentru Împărăția cerului nu sunt sfârșitul slujirii, ci doar o etapă premergătoare biruinței, când te vei bucura și te vei veseli în prezența Împăratului pentru care ai lucrat...

            Așa este lucrarea unui credincios în lume: în omul de afară împovărat, trudit, în omul din interior întristat uneori, dar la final se odihnește și se bucură în Cristos, Domnul. Așa a trăit și a lucrat Domnul Isus, când era în trup pe acest pământ. El semăna sămânța bună a mântuirii, dar în același timp dușmanul semăna neghina. Și Isus plângea! El a plâns la mormântul lui Lazăr, a plâns pentru cetatea Ierusalimului, a plâns în nopțile cu rugăciuni, a plâns cu amar în Ghetsimani!

         Dar în final a biruit Domnul și pentru aceasta, I S-a dat să șadă la dreapta lui Dumnezeu Tatăl în cer, pentru că lacrimile Lui au ajuns acolo.

            Lacrimile vărsate peste sămânța Cuvântului, sunt ca ploaia binefăcătoare care face ca pământul să-și dea rodul. Ele nu rămân fără răspuns din partea lui Dumnezeu. Isaia scrie în 53:11 despre Domnul Isus că: „Va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora…!”

            Chiar dacă prezentul ți se pare greu (ca un pământ uscat care așteaptă ploaia), nu trebuie să te oprești din lucrare, pentru că Domnul Dumnezeu a pregătit totul ca să te bucuri de rodul muncii tale.

            Fii credincios până la final, pentru că răsplata în cer ți-e mare!