Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi!
Isaia 55:6-11
„Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape.
Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând.
«Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.
«Ci cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.
Căci după cum ploaia și zăpada se pogoară din ceruri, și nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul și-l fac să rodească și să odrăslească, pentru ca să dea sămânță semănătorului și pâine celui ce mănâncă,
tot așa și Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea și va împlini planurile Mele.”
Cuvântul acesta al Scripturii nu este o poveste spusă de Duhul Domnului pentru cei ce sunt departe de Dumnezeu, ci este o chemare caldă la pocăință și o asigurare a faptului că Dumnezeu iartă pe oricine se întoarce la El cu pocăință. Versetul 7: „Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând.” Însă nimeni nu trebuie să ia cu ușurință cuvintele acestea, ci fiecare trebuie să aprecieze corect valoarea iertării pe care i-o acordă Dumnezeu Tatăl, în Fiul, să își schimbe viața și să umble în ascultare de El.
În cartea Isaia Dumnezeu declară gândurile și căile Lui ca fiind mult mai înalte decât ale noastre, iar cuvântul Său aduce întotdeauna rod și îndeplinește planul ceresc, exact ca și ploaia care udă pământul făcându-l să rodească, să dea hrană și viață pentru ființele vii.
În Psalmul 65:9-13 Domnul Dumnezeu ne arată cum lucrează în sensul acesta: „Tu cercetezi pământul și-i dai belșug, îl umpli de bogății și de râuri dumnezeiești pline de apă. Tu le dai grâu, pe care iată cum îl faci să rodească; îi uzi brazdele îi sfărâmi bulgării, îl înmoi cu ploaia și-i binecuvântezi răsadul. Încununezi anul cu bunătățile Tale și pașii Tăi varsă belșugul. Câmpiile pustiei sunt adăpate și dealurile sunt încinse cu veselie. Pășunile se acoperă de oi și văile se îmbracă cu grâu: toate strigă de bucurie și cântă.”
Tot așa binecuvântează Domnul și îmbogățește în Harul Său pe cei ce Îl caută și intră în Împărăția Sa, prin credința în jertfa adusă de Domnul Isus la Golgota.
Însă noi, oamenii, ne-am obișnuit cu multele binecuvântări pe care Dumnezeu le revarsă în fiecare zi peste pământ, și le considerăm ca fiind ceva normal, sau ceva ce ni se cuvine. De aceea le pretindem mereu, iar atunci când, în bunătatea Lui, Dumnezeu ni le oferă, le risipim fără să ne dăm seama de valoarea lor și de prețul pe care Domnul Isus l-a plătit ca să avem belșug în viață.
Prin urmare, Domnul Dumnezeu nu este doar Creatorul, ci El este Cel care susţine viaţa zi de zi, purtând de grijă tuturor nevoilor creaţiei Sale, dar mai ales omului iubit până la sacrificiu.
Ploaia şi roadele pământului nu sunt simple fenomene naturale, ci sunt daruri oferite ființelor create, datorită bunătăţii lui Dumnezeu. Prin această dragoste nemărginită şi prin grija continuă a Lui, natura însăşi se pare că prinde viaţă şi glas. Versetul 13: Dealurile şi câmpiile „cântă” şi se bucură, oferind un exemplu de recunoştinţă înaintea Creatorului divin.
Tu, omule, când te vei întoarce să-L cauți pe Dumnezeu cu mulțumire și recunoștință pentru că îți poartă de grijă în fiecare zi, ca să nu duci lipsă de nici un bine? Ba mai mult, L-a dat pe Domnul Isus Cristos, pe Fiul Său, la moarte în locul tău!
Răspunsul la chemarea pe care o face Duhul Sfânt, de întoarcere la Dumnezeu este o urgență pe care nimeni nu trebuie să o ignore: „Căutați-L pe Domnul, acum cât timp se mai poate” Vine vremea când nimeni nu Îl va mai găsi și nu știi tu, prieten drag, când se sfârșește alergarea ta pe pământ. Pentru unii firul vieții se rupe brusc, fără avertismente, și nu există mijlocire după moarte. Omul, cât timp este în viață, trebuie să-L caute pe Dumnezeul cel adevărat.
Vine vremea, și este foarte aproape, când Domnul Dumnezeu Își va lua de pe pământ ce este a Lui (Biserica), și atunci mulți Îl vor căuta în zadar, pentru că nu va fi de găsit.
De aceea trebuie să Îl căutăm pe Dumnezeu cât timp este aproape și Se lasă găsit. Nu trebuie să te minunezi de cuvintele acestea, pentru că Scriptura ne arată că timp de peste patru sute de ani, de la profetul Maleahi, în Vechiul Testament, până la Ioan Botezătorul, În Noul Testament, Domnul Dumnezeu nu a mai vorbit omului. Nu pentru că era ascuns undeva, ci din pricina neascultării l-a lăsat pe om în voia minții lui.
Abia când Fiul S-a întrupat, Dumnezeu a început din nou să vorbească omului, chemându-l la pocăință. De aceea, îndemnul Domnului este ca de urgență să lași răul și lumea care te atrage în păcat, să te întorci cu toată inima și cu pocăință către Dumnezeu, care nu obosește iertând.
Dumnezeu are gânduri înalte și planuri mărețe pentru toți cei ce aud chemarea și Îl caută cu toată inima. Cum este cerul față de pământ, și cum este răsăritul față de apus, așa sunt de diferite gândurile lui Dumnezeu față de gândurile omului.
Gândurile și planurile omului se limitează la cele pământești: ce să mănânce, ce să îmbrace, cum să-și petreacă viața aceasta scurtă, pe când planurile și gândurile lui Dumnezeu pentru omul mântuit sunt bucurii și fericiri veșnice, pe un pământ nou.
Chemarea făcută de către Dumnezeu nu se întoarce la El fără rod. Dacă un suflet Îi aude glasul și nu răspunde chemării Sale, nu înseamnă că Dumnezeu pierde ceva. Perdantul este omul care respinge chemarea și întoarcerea la El.
În Scrisoarea apostolului către Evrei 3:15, Domnul Dumnezeu repetă chemarea pentru tine prieten drag: „câtă vreme se mai zice: „Astăzi dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inima…” Ascultă-I astăzi chemarea; mâine poate să fie prea târziu…!