Cetatea de dincolo de munți
Autor: Cristian Diaconița
Album: 1
Categorie: Incurajare
Cetatea de dincolo de munți
1
Se spune că dincolo de munți,
Departe de orice cărare,
Se afla o cetate ascunsă,
Strălucind ca o lumină mare.
2
Un tânăr auzise povestea
De la un bătrân credincios:
„Nu aurul este comoara,
Ci pacea ce vine de la Hristos.”
3
Cu Biblia strânsă la piept,
Porni într-o dimineață rece,
Lăsând în urmă satul său
Și toate cele ce-l țineau pe loc.
4
Trecuse râuri, păduri și dealuri,
Dar munții încă-l așteptau,
Cu vârfurile printre nori
Și stânci ce parcă îl chemau.
5
La primul munte găsi o scară
Săpată-n piatra cea bătrână,
Dar treptele erau rupte
Și vântul îi lovea în față.
6
„Doamne, dacă Tu mă chemi
Să merg spre cetatea Ta,
Dă-mi putere să urc mai sus
Și nu mă lăsa să cad.”
7
Urcă prin ploaie și prin ceață,
Cu mâinile pline de răni,
Iar când puterea îi scădea,
Se oprea să se roage-n tăcere.
8
Pe creastă găsi un vultur
Ce zăcea cu aripa rănită,
Iar tânărul îl ridică
Și-l duse într-o grotă liniștită.
9
Îi legă aripa cu o pânză,
Îi dădu apă și puțin grâu,
Apoi porni din nou la drum,
Lăsând pasărea în adăpost.
10
Dar după câteva ceasuri,
Când cobora spre altă vale,
Vulturul apăru deasupra
Și zbură înaintea lui.
11
Tânărul privi spre cer
Și înțelese semnul îndată:
Uneori, când ajuți pe cineva,
Dumnezeu îți deschide o cale.
12
Vulturul coborî spre-o stâncă
Și tânărul îl urmă încet,
Unde găsi o potecă ascunsă
Sub un zid de piatră vechi.
13
Poteca ducea într-o peșteră,
Iar înăuntru era întuneric,
Dar departe se vedea o lumină,
Ca un far aprins în noapte.
14
El intră fără să se teamă,
Cu Biblia în mâna sa,
Iar pașii îi răsunau adânc
Pe podeaua rece de piatră.
15
Deodată, în spatele lui,
O stâncă se rostogoli greu,
Blocând ieșirea din peșteră,
Și tânărul strigă: „Doamne!”
16
Nu putea să dea stânca la o parte,
Era mult prea grea pentru el,
Așa că își plecă genunchii
Și se rugă cu sufletul sincer.
17
„Dacă aceasta este calea Ta,
Nu mă lăsa să pier aici.
Arată-mi unde este ieșirea
Și dă-mi putere să merg înainte.”
18
În liniștea de după rugăciune
Auzi un zgomot de apă,
Iar lângă peretele din stânga
Găsi un tunel spre lumină.
19
Se târî prin tunelul îngust,
Cu hainele ude de apă,
Până când, după multe ore,
Ieși pe partea cealaltă a muntelui.
20
În fața lui se întindea valea,
Iar în zare, peste coline,
Strălucea cetatea aceea
Despre care auzise cândva.
21
Porni spre ea cu ochii plini
De bucurie și uimire,
Dar înainte de poartă se opri
Și auzi o voce: „De ce vii?”
22
„Nu pentru aur și bogății,
Nici pentru faimă sau putere.
Am venit să-L caut pe Dumnezeu
Și să găsesc adevărata pace.”
23
Poarta se deschise încet,
Iar lumina îl înconjură,
Și tânărul înțelese atunci
Că adevărata comoară era Hristos.
24
Privind în urmă la călătorie,
La furtuni, la răni și la teamă,
El zise: „Doamne, prin toate acestea
Tu m-ai condus spre lumină.”
25
Și intră în cetatea luminii,
Cu inima plină de cântare:
„Cine se încrede în Dumnezeu
Va găsi viață și salvare.”
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/327996/cetatea-de-dincolo-de-munti