(31) Sărbătoarea Trâmbițelor și răpirea bisericii
Autor: Mureșan Cătălin
Album: Urim și Tumim
Categorie: Apologetica

          Sărbătoarea Trâmbițelor (Anul Nou evreiesc – Roș Hașana) avea loc în prima zi a lunii a șaptea, Tișri (Levitic 23:23-25). Prin sunetul trompetelor, poporul Israel era convocat la o adunare sfântă și la o zi de odihnă, în care trebuia să aducă jertfe Domnului. Această sărbătoare poate avea o dublă semnificație profetică. Din punct de vedere al bisericii lui Hristos, această sărbătoare anticipează răpirea bisericii. Isus Hristos, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, se va coborî din cer după credincioși. Cei morți în Hristos vor învia și Îl vor întâmpina pe Domnul în văzduh, împreună cu cei vii, care vor fi răpiți în nori (1 Tesaloniceni 4:14-17). Din punct de vedere al poporului Israel, această sărbătoare face referire la a doua venire a lui Hristos, la finalul necazului cel mare, când îngerii lui Dumnezeu îi vor aduna pe cei credincioși rămași în viață în timpul strâmtorării (Matei 24:31).

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/327984/31-sarbatoarea-trambitelor-si-rapirea-bisericii