(15) Perspectivă profetică asupra cortului întâlnirii
Autor: Mureșan Cătălin
Album: Urim și Tumim
Categorie: Apologetica

          Cortul întâlnirii (tabernacolul) urma să constituie locuința lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său (capitolele 25-27 din cartea Exod). Păcatul i-a separat pe oameni de Dumnezeu. Aceștia se puteau apropia de El doar prin reprezentații numiți de El (preoți) și respectând anumite ritualuri. Tabernacolul oferea o modalitate prin care oamenii puteau fi curățiți de păcate (prin intermediul jertfelor), pentru a-i învrednici pe aceștia să se apropie de Dumnezeu în actul închinării zilnice și în timpul sărbătorilor religioase.

          Tabernacolul ne vorbește despre Domnul Isus Hristos, Cuvântul întrupat care a „cortuit” printre noi (Ioan 1:14, traducerea din limba greacă). Fiecare parte a cortulul întâlnirii arată înspre Persoana și lucrarea Mântuitorului. Din punct de vedere profetic, tabernacolul simbolizează actul de răscumpărare a lui Dumnezeu pentru întreaga omenire, dar ne arată și realități prezente în viața de credință, după nașterea din nou.

          Cortul întâlnirii și slujbele asociate cu acesta erau copii ale unor lucruri din cer (Evrei 8:5; 9:23-24). Aceasta nu înseamnă că în cer există un model identic, din punct de vedere structural. Mai degrabă, tabernacolul arată înspre unele realități spirituale din cer. Moise a adunat de la oameni materialele de care era nevoie pentru construirea cortului întâlnirii și a mobilierului aferent (Exod 25:1-9): metale și pietre prețioase, ulei, mirodenii și materiale textile de calitate. Poporul Israel a primit toate aceste lucruri de la egipteni, când au părăsit Egiptul. De fapt, ei au muncit din greu pentru acele lucruri, în anii de robie cruntă din Egipt. Însă israeliții trebuiau să le dăruiască din toată inima pentru această lucrare spirituală. Dumnezeu a insistat ca tabernacolul să se facă strict după modelul divin, pe care Moise l-a văzut pe munte (Exod 25:9,40; 26:30; Numeri 8:4). Dacă Dumnezeu a fost atât de meticulos în cazul unei clădiri fizice, este foarte important ca biserica lui Isus Hristos să urmeze modelul divin din Noul Testament.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/327967/15-perspectiva-profetica-asupra-cortului-intalnirii