Secțiunea finală din cartea Judecători (capitolele 17-21) ne oferă o imagine a stării de decădere religioasă, politică și morală în care se cufundase poporul Israel, pe vremea judecătorilor. Această perioadă de mare apostazie și confuzie spirituală a fost marcată de o serie de abuzuri morale și religioase greu de imaginat. În acest context, mulți iudei au murit pe câmpul de luptă măcelărindu-se unii pe alții și o întreagă seminție era în pericol de a dispărea pentru totdeauna. Istorisirea acestor fapte cumplite ne arată cât de mult se poate îndepărta un popor de Dumnezeu, dacă nu veghează. Cartea se încheie cu un trist motto: „În zilele acelea nu era împărat în Israel; fiecare făcea ce-i plăcea” (Judecători 21:25).

          Doi leviți au comis și au răspândit în Israel niște păcate care au declanșat judecata lui Dumnezeu peste toată națiunea. Primul dintre leviți, care a plecat din Betleem în muntele lui Efraim, a determinat mai multe triburi de-ale lui Israel să trăiască în idolatrie, departe de legea lui Dumnezeu și de regulile trasate de Domnul prin profetul Moise (Judecători 17:7-13; Judecători 18:13-31). Cel de-al doilea dintre leviți trăia în tribul lui Beniamin împreună cu o concubină care se născuse în Betleemul lui Iuda. Aceasta nu i-a fost fidelă și l-a părăsit, revenind în ținuturile ei unde trăia ca prostituată. Levitul s-a dus în ținutul lui Iuda să-și aducă înapoi concubina. După mai multe zile în care tatăl fetei a încercat să-l convingă să rămână în acea localitate, levitul și-a luat concubina pentru a se reîntoarce în ținutul lui Efraim. Aceștia au vrut să petreacă noaptea în cetatea Ghibea, din tribul lui Beniamin și s-au cazat în locuința unui om vârstnic. Totuși, un grup de bărbați din cetate a înconjurat casa și a cerut ca levitul să fie scos afară, cu intenția de a întreține relații sexuale cu el - o faptă asemănătoare celor întâlnite în Sodoma și Gomora. Stăpânul casei, căutând să le îndeplinească cererea, s-a gândit să le-o ofere pe fiica sa fecioară, împreună cu concubina levitului. Temându-se pentru propria lui piele, levitul cel laș le-a dat-o pe concubina sa. Ca urmare a abuzurilor și chinurilor la care a fost supusă, aceasta a decedat în timpul nopții. A doua zi dimineața, levitul a găsit corpul ei neînsuflețit în pragul ușii. Acesta a fost atât de afectat de barbaria care s-a petrecut în Israel, încât i-a tăiat corpul în douăsprezece bucăți, trimițând câte o secțiune fiecăruia dintre cele douăsprezece triburi ale Israelului, împreună cu o relatare despre ce s-a întâmplat. Națiunea Israel a rămas consternată de această situație și le-a cerut celor din Beniamin să-i predea pe acei oameni stricați din cetatea Ghibea, ca să-i pedepsească pentru faptele lor. Tribul lui Beniamin a refuzat să facă acest lucru. Astfel a început conflictul între seminția lui Beniamin și celelalte seminții ale lui Israel.

          Celelalte triburi ale lui Israel au înțeles că trebuie să-i pedepsească pe beniamiți pentru mișelia întâmplată, însă nu și-au văzut propriile păcate. Aveau cel puțin două seminții care se închinau la idoli (Efraim și Dan), în timp ce în tribul lui Iuda se practica prostituția. Copiii lui Israel L-au întrebat pe Dumnezeu cine să pornească războiul împotriva lui Beniamin. Seminția lui Iuda a fost indicată să intre în prima linie, pentru că au fost complici la moartea tinerei prostituate. Dacă s-ar fi judecat singuri, nu ar mai fi fost judecați. În schimb, în loc să-și vadă bârna din ochiul lor, s-au uitat doar la păcatele celor din seminția lui Beniamin. În prima zi de luptă, au pierit douăzeci și două de mii de soldați din Israel. Poporul a plâns înaintea Domnului, dar nu și-a recunoscut păcatele. Din nou, Dumnezeu le-a răspuns să lupte în continuare împotriva beniamiților. În a doua zi de luptă, au murit optsprezece mii de soldați dintre copiii lui Israel, ca urmare a faptului că unele dintre triburile lor au practicat idolatria. După această nouă înfrângere, copiii lui Israel au plâns din nou înaintea Domnului la Betel, au postit, I-au adus arderi de tot și jertfe de mulțumire și L-au întrebat iarăși pe Dumnezeu legat de război. Dacă în primele două ocazii s-au apropiat în mod necorespunzător de Dumnezeu (nici inima lor nu era curată și nici nu au respectat regulile impuse de legea lui Moise pentru a comunica cu Dumnezeu), acum l-au folosit ca intermediar pe marele preot Fineas (fiul lui Eleazar și nepotul lui Aaron), care stătea înaintea lui Dumnezeu. Acolo se afla și chivotul legământului. Abia de această dată Dumnezeu le-a răspuns că le va da izbândă în bătălie. Într-adevăr, în a treia zi a acestui război a venit rândul celor din Beniamin să fie pedepsiți pentru păcatele abominabile pe care le tolerau în mijlocul lor. Aproape toți bărbații din Beniamin au fost omorâți pe câmpul de luptă, iar cetățile lor și restul poporului au căzut sub ascuțișul săbiei. Au rămas doar șase sute de bărbați care au fugit și s-au ascuns de mânia celor din Israel. Când au realizat că o seminție din Israel este aproape să fie nimicită, poporului i-a părut rău și a încercat să-i ajute pe cei rămași să-și găsească soții. Printr-o serie de alte crime și abuzuri (Judecători 21:1-24), poporul Israel a „rezolvat” această problemă și seminția lui Beniamin a fost salvată de la dispariție.