Aud c-a fost răpirea astă noapte
Și nu știu ce să fac și cui să spun;
Orașul freamătă de țipete și spaimă
Căci vuietul se întețește-oricum.

Aud c-a fost răpirea; unde oare
Eram și eu? În patul de-acasă.
Dar nu-s prin cei răpiți; ci-un tremur rece
De amărăciune-n suflet mi se lasă!

Și parcă tot ce până ieri avuse sens
Se destrămă, se nărui deodată!
Mi-e sufletul pustiu, răpirea fuse
Făgăduință vie, azi ratată!

Ce mă voi face? Ceilalți toți ai mei
Deja sunt preschimbați, în trup de slavă!
Lăsat în urmă; timpul celui rău
Mă va împrosca cu groaznica-i sa lavă!

Da vreau să lupt! Deja îmi pregătesc
Arme de apărare, fără milă;
Persecutorii, iată-i, sunt la uși
Scriind sentința mea, cu multă vină!

Lăsat în urmă, munții-mi sunt un cort
Ceresc, în pustiirea care vine!
Sunt singur, trist și pare că-i un chin
Ceasul ce aduce vremea cea de mâine...


Biruințele lui David