Iar vine toamna, frunzele cad,
Și peste văi covoare se aștern,
În mii de culori, pe deal și-n vad,
Iar soarele apune blând, etern.

În râul limpede se oglindesc
Culori frumoase, vii, fermecătoare,
Iar razele de soare strălucesc
Peste câmpii, în calda lor splendoare.

Strugurii copți așteaptă să fie
Culeși din vie, boabă după boabă,
Iar toamna-și pune haina aurie
Peste ogorul plin de roadă.

Mai jos, în vale, printre frunze moi,
Se văd căprioare alergând agale,
Se-ndreaptă toate, în tăcere, apoi,
Spre munții ce se pierd departe-n zare.

Frunze verzi și colorate sunt jos,
Așternute peste valea liniștită,
Iar câte-o pasăre mai cântă duios,
De dorul verii calde și iubite.

Și astfel toamna, cu al ei mister,
Îmbracă lumea-n aur și culoare,
Iar peste munți, sub bolta largă-n cer,
Se stinge încet ultima rază de soare.