E lumină-nțelepciunea,
Cum prostia e-nnoptare.
Iar lumina-i curăție,
Har ceresc și bucurie
Și credință roditoare
Pentru viața viitoare.

Cine spune că el crede,
Dar nu umblă în lumină,
Nici trăiește-n curăție,
Nici n-are sfânta bucurie,
Nici la rugăciune vrea să vină,
Nici nu are roadă plină:

A blândeții, bunătății,
Înfrânării și iubirii,
Este-un prost, se-nșală singur,
Nu e un creștin matur,
Nu-i pe calea fericirii,
Ci-i pe drumul prăbușirii.

Însă fiii-nțelepciunii
Merg din bine în mai bine
Până vor primi răsplata
Credinței unită cu fapta,
Loc de veșnică lumină
Și bucurie sfântă deplină.

Aceasta este-nțelepciunea:
Să asculți de sfatul bun.
Și-ai să vezi atunci minunea.
Nu-ntreba ce zice lumea
Că e bun sau că-i nebun,
Tu ține al vieții drum.

Că acel ce nu primește
Și n-ascultă bunul sfat,
În curând n-o să mai poată
Ca să țină calea dreaptă,
Și nici să poată fi-ajutat,
Când putea, a ignorat.

Dar acela ce-l ascultă
Și-l urmează cu temei
Pe cărarea-nțelepciunii
Pe care-au umblat străbunii,
Va ajunge și el fiul ei,
Printre credincioși mai grei.
Amin.
(Marți, 27 octombrie 2020)