La șaptezeci și doi de ani
Miros a mană în pustie
Sunt parcă lut din Ghetsemani
Pe care Domnul încă scrie.

Își scrie vrerea Sa în mine
Cu litere și mari și mici
Prin harul care-i apartine.
Tezaur este, de-l aplici.

Își scrie minunata odă
La umbra unui vechi finic
Vrând să transpună în epodă
Viața mea de ucenic.

Am terminat, aproape, mirul
Cu care fruntea mi-a fost unsă.
De mi se taie astăzi firul
Viața mea în El e-ascunsă.

Stăpâne, dor de cer mi-ai pus!
Acolo mi-e slăvita casă
Dar vreau să las ce mi-e surplus:
Firimitura de pe masă.

S-o las privighetorilor
Care în noapte-și cântă dorul
Și spicelor, duioaselor,
Și vântului, alergătorul.

Și celor trei copiii ai mei
Cu Tine toți să fie una,
Să scrii cu har și foc și-n ei -
Galileeni pe totdeauna.


Epodă - A treia parte a cântecului unui cor, după strofă și antistrofă.