Rugăciune de Laudă
Autor: Cristian Diaconița
Album: 1
Categorie: Rugăciune

Preaslăvit ești Tu, Doamne și Dumnezeule, Regele Universului!

Iartă-ne pentru tot ceea ce am făcut împotriva Ta. Doamne, iartă-ne păcatele pe care le-am săvârșit înaintea Ta. Doamne, ai milă de păcătosul și nevrednicul Tău rob. O, Doamne, ai milă de noi! Ai milă și de vrăjmașii noștri, care încearcă să ne facă rău. Doamne, nimicește toate planurile celui viclean și fă să se împlinească voia Ta, nu voia noastră. Slavă Ție, Doamne Iisuse Hristoase! Căci preaslăvit și binecuvântat ești de toate neamurile pământului. Fii cu noi, Doamne. Ai milă de noi, păcătoșii, și iartă-ne pentru tot ceea ce am făcut. Doamne, învață-ne să păzim poruncile Tale, pe care le-ai dat prin Moise, pentru noi, copiii Tăi. Preaslăvit ești, Doamne Dumnezeule, căci Tu ne izbăvești de toate relele din lumea aceasta. Ai milă de noi, Doamne. Noi credem că Iisus Hristos a fost răstignit și a înviat din morți a treia zi. El a învins moartea. După patruzeci de zile S-a înălțat la cer și șade de-a dreapta Tatălui. Cu toții strigăm către Tine: Slavă Ție, Yeshua! Preaslăvit ești acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/327806/rugaciune-de-lauda