CUPRINSĂ E ZIUA
Autor: REBECA MECHEȘ SUCIU
Album: POEZII/ vol. 3
Categorie: Laudă și închinare
CUPRINSĂ E ZIUA
Cuprinsă e ziua de arșița verii
Ce cu iuțeală în zare se-ntinde,
Iar în amurg boarea dulce a serii
Duios văzduhul în brațe îl strânge.
În liniștea blândă a nopții
Pe cer mândra lună se-avântă,
Cu stelele pe-ntinsul bolții
Unite-ntr-un cor ele cântă.
E-atâta splendoare pe bolta senină
Căci stele și lună voios strălucesc
Și-n largi simfonii, ca-ntr-o vrajă divină,
Petrec și se-ntrec în ospățul celest.
Natura intreagă și tot Universul
Aduc Osanale în graiul lor,
Zile și nopți își continuă mersul,
Slăvindu-L pe Domnul Atotcreator.
O, om, care treci grăbit prin viață,
Gândește-te-o clipă l-al tău Ziditor,
La tot ce-ntâlnești ia seama și-nvață
Să-L iubești și să-I fii veșnic mulțumitor!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/327761/cuprinsa-e-ziua