Binecuvântat e satul
Autor: Augustin Tecar
Album: De la ascultare la cumpătare
Categorie: Diverse
Binecuvântat e satul
Unde stă cârciuma goală,
Unde oamenii s-adună
Cu dragoste toți împreună
La biserică și școală
Fără ispită și opreală.

Însă-i vai de satul unde
Stă cârciuma veșnic plină;
Adevărul nu pătrunde
Pe ale Duhului Sfânt unde.
Ce-altcev-ar putea să vină
Decât blestem și ruină.

Dragul meu, ferește-ți mâna
Ca să nu ducă la gură
Distilate blestemate
Cu otravă și păcate,
Un pahar de băutură,
Să nu mai ai pardon la gură.

Cu-n pahar, cu siguranță,
Dacă nu asculți povața,
Nu-ți vei îneca necazul,
Nici vei depărta talazul,
Nici seara, nici dimineața,
Dar îți vei îneca viața.

Orice lucru pierzi pe lume
S-ar putea să-l afli iară,
Fie fără preț aceasta,
Sau chiar mult de ar costa,
Fie că va fi-o comoară,
Poți s-o afli-a doua oară.

Dar când sufletu-ți vei pierde
Fără trai cu judecată,
Mântuirea de-o vei pierde
Chiar de nu vei vrea a crede,
Grea sentință va fi dată,
Poate n-o mai afli niciodată.

Nici un preț nu e prea mare
Ca să ții de mântuire.
Stai smerit în ascultare,
Cere-ntruna îndurare,
Nu te-ngrijora de fire,
Stai mai bine în jertfire!
Amin.
(Duminecă, 7 iunie 2020)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/327754/binecuvantat-e-satul