La mulți le spui despre Hristos,
Dar ei înțeleg totul pe dos.
Și strigă toți: „Ăștia-s sectanți!
Să nu-i credeți ca pe ceilalți!”

Dar Domnul ne trimite iar,
Pe la voi și prin hotar,
Și vă îndeamnă să veniți,
Împărăția s-o primiți.

Dar oamenii fug de iubire,
Ce le aduce mântuire,
Zic: „Plecați, că mințiți lumea!”
Pe Domnul nu-L primesc în sinea.

Disprețuiesc pe toți aceia
În care Domnul pune cheia,
Îi batjocoresc și-i umilesc,
Eretici îi cred, dar se amăgesc.

Dar Domnul vede de sus, din cer,
Cum rătăcește omul stingher,
Și strigă-ncet spre sufletul tău:
„Oare ai uitat că Mijlocitor sunt Eu?”

„Of, tu omule, cât te iubesc,
Tot ce am avut am dat să te primesc,
Și tu refuzi într-una a Mea izbăvire,
Vrei să rămâi în a ta fățărnicie.

Vrei doar firii tu ca să-i slujești,
Și pe Mine nu vrei să Mă cunoști,
Te voi lăsa în mintea ta pierdută,
Și nu vei avea nici o ușă deschisă.

Când vei da de greu și Mă vei căuta,
Sincer și din toată inima ta,
Eu voi fi acolo unde M-ai lăsat,
Și doar prin credința vie fi vei tu salvat.”

Primește-Mă în suflet, nu mai sta,
Cât încă harul Meu e de partea ta,
Întoarce-te din drumul spre suspin,
Și mergi spre cerul Meu divin!