CHIAR DACĂ
Autor: REBECA MECHEȘ SUCIU
Album: POEZII/ vol. 3
Categorie: Diverse
CHIAR DACĂ
(Isaia 54:10)

Chiar dacă munții s-ar muta,
Chiar dacă dealurile se vor clătina,
Câmpiile de n-ar mai înverzi,
Eu nici atunci nu te voi părăsi!

Chiar de o mamă pruncul și-ar uita,
Chiar dacă soarele nu ar mai lumina,
Chiar dacă aerul s-ar risipi,
Eu nici atunci nu te voi părăsi!

Chiar de Pământul roade n-ar mai da,
Chiar de oceanele și mările-ar seca,
Chiar dacă luna sus pe cer n-ar mai luci,
Eu nici atunci nu te voi părăsi!

Chiar dacă totu-n Univers se va schimba,
Dragostea Mea deloc nu s-ar muta,
Va fi cu tine-n fiecare zi,
Căci niciodat' nu te voi părăsi!

Când toate-n lume se vor termina
Victorioasă dragostea va sta
Și pururea ea va domni,
Dragostea-i Dumnezeu acum și-n veșnicii!
Amin!
De Rebeca Mecheș Suciu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/327695/chiar-daca