Am obosit... Privesc la timpul
Ce a trecut așa grăbit
Lăsând în urmă dor și vise
Și iar îmi spun: Am obosit!
A fost o vreme când furtuna
Nu reușea să mă clintească
Și vorbele oricât de grele
Nu izbuteau să mă rănească
Dar valul timpului perfid
Cu tăvălugu-i nemilos
În urmă a lăsat un trup
Ce-acum e slab, neputincios
Și uneori, pe-al vieții drum
Fără puteri, mă prăbușesc
Și-atunci privesc cu dor spre ceruri
Și parcă-n suflet aripi cresc
Căci sufletul mi-e încă tânăr
Mustind credință și speranță
Când trupul spune-am obosit
În suflet este plin de viață!

Vulcan-09-08-2026
Mary