Fiu drag, bine-ai venit!
Autor: Emanuel Hasan
Album: Eu voi fi mereu un Iosif
Categorie: Botez
Nu am uitat ce Ți-am promis
În zorii tinereții:
Că-Ți voi urma Cuvântul scris
Pân' la sfârșitul vieții!
Nu pot uita ce Ți-am promis:
Că voi urca pe Cale
Privind numai spre Paradis
Și niciodat' spre vale!
Nu voi uita ce Ți-am promis
Cu mare bucurie:
Că-Ți voi sluji c-un zel aprins
Până în veșnicie!
Și iată că mai e puțin
Până ajung acasă
Aproape e plaiul divin
Unde voi fi Mireasă!
Nevrednic sunt să intru-n cer
Și să primesc cununa
Dar sunt prin Tine, Domnul meu,
Vrednic pe todeauna!
Adu-Ți aminte, scump Isus
În ceruri și de mine:
Când viața îmi va fi apus,
Primește-mă la Tine!
Iar când pe porți voi fi pășit,
Pe plaiuri necuprinse
Să-mi spui: "Fiu drag, bine-ai venit!"
Cu brațele deschise!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/327634/fiu-drag-bine-ai-venit