Chemat la Dumnezeu
Autor: Alex Prodan
Album: Biruitor
Categorie: Diverse
Tu ești chemat de Dumnezeu,
Să fi o lumină în jurul tău,
Să răspândește cu adevărat,
Lumina Celui Preaînalt.
Fi un credincios numaidecât,
Așa cum vrea Domnul Isus,
Ești chemat de Dumnezeu,
Să fi o lumină mereu.
Să ți Cuvântul Sfânt și curat,
Așa cum Domnul te-a învățat,
Nu te încurca cu altceva,
Ce nu îi place Domnului acuma.
Tu ești chemat de Dumnezeu,
Pentru a fi o pildă mereu,
Să se vadă în tine,
Cel Sfânt din veșnicie.
Asta vrea Dumnezeu,
De la tine prietenul meu,
Înțelege la ce ești chemat,
De Domnul care te-a salvat.
Nu ești chemat la altceva,
Decât la ce spune Biblia,
Împlinind în viața ta,
Tot ce spune Scriptura.
Domnul asta vrea,
De la tine pe pământul acesta,
Crezi căci poți să te conformezi în dreptul tău,
La ce vrea Dumnezeu?
Crezi tu căci poți să fi degrabă,
O lumină în această viață?
O lumină să luminezi mereu,
În întunericul acesta greu.
Tu ești chemat de Dumnezeu,
La aceste lucruri mereu,
Înțelege și împlinește ce Domnul ți-a poruncit,
Căci la urmă o să fi mântuit.
Fă lucrarea cu adevărat,
Exact cum Domnul Isus te-a învățat,
Fi credincios până la sfârșit prietenul meu,
Să vadă pe Domnul în tine cel din jurul tău.
Nu te abate de la ce ești chemat,
Ci trebuie să înțelegi cu adevărat,
Căci Bibila nu se schimbă niciodată,
Ea aceiași va rămâne în această viață.
Înțelege îndată,
Căci calea este strâmtă nu lată,
Tu ești chemat de Dumnezeu,
Să împlinești Cuvântul Său mereu.
Da, la aceasta Domnul te cheamă,
Cât mai trăiești în această viață,
Da, prietenul meu,
Pe tine te cheamă Dumnezeu.
Ferice va fi de tine,
Dacă faci ce spune Cel din veșnicie,
Ferice va fi de viața ta,
Ascultare la Biblie dacă vei da.
Vei fi cu adevărat,
Un slujitor minunat,
Căci tu ai ascultat cu inima ta,
La ce Domnul te cheamă acuma.
Prea puțini ascultă ce Dumnezeu poruncește,
Și nu mai ascultă la ce se vestește,
De ce oare este așa,
Nu este același Biblie acuma?
Pe toți Dumnezeu cheamă,
Să fie o lumină în această viață,
O lumină cu adevărat,
Pe un pământ infectat de păcat.
Dar prea puțini fac așa ceva,
Acuma pe pământul acesta,
Prea puțini înțeleg ce au de făcut,
În acestă lume acum.
Chemarea este pentru fiecare,
Care a făcut legământ sub soare,
Omul trebuie să cunoască cu adevărat,
Prin tine pe Cel Preaînalt.
Fi o pildă așa cum vrea Domnul Isus,
În toate lucrurile pe acest pământ,
În toată umblarea și purtarea ta,
Să se vadă Hristos acuma.
Aceasta este porunca lui Dumnezeu,
Lăsată în Cuvântul Său,
Toți care au un legământ cu Cel Sfânt,
Trebuie să o împlinească acum.
Să nu fim altceva,
Ce nu îi place lui Dumnezeu acuma,
Dacă am înțelege fiecare,
Nu am mai sta nepăsători sub soare.
Nu am mai sta așa,
De indiferenți la lumea aceasta,
Cum poate lumea să audă de Dumnezeu,
Dacă nu prin tine care cunoști Cuvântul Său.
Dacă nu prin tine care urmezi pe Hristos,
Și ești o lumină aicia jos,
Cum poate cel ce nu vede lumină cu adevărat,
Să afle despre ea dacă nu prin tine cel salvat.
Înțelege la ce ești chemat,
Și împlinește slujba degrab',
Înțelege căci Dumnezeu pe toți ne cheamă,
Să strălucim ca lumini în această noapte neagră.
Va fi ferice de tine,
Dacă înțelegi ce Biblia spune,
Ferice va fi de viața ta,
Împlinitor al Cuvântului de ești acuma.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/327597/chemat-la-dumnezeu