Trecut-am prin viață
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Trecut-am prin viață
autor. Diana G. U.
Trecut-am prin viață cu bune și rele,
Prin valuri, sub soare, prin lacrimi și cânt,
Ajuns-am în clipa primind biruință,
Căci viața-mi conduce din ceruri un Sfânt.
Trecut-am prin zile de grea apăsare,
De jale, tristeți dar și vii bucurii,
Căci cerul mi-era un izvor de putere,
Când pasu-mi pășise prin grele pustii.
Trecut-am prin focul durerii amare,
Când totul părea fără rost pe pământ,
Dar Domnul mi-a fost mângâiere și pace,
Și-n suflet mi-a pus iarăși dulce avânt.
Trecut-am prin vreme de grea încercare,
Când vântul bătea peste-al vieții hotar,
Dar brațul ceresc mă ținea în picioare,
Dând inimii mele nădejde și har.
Trecut-am prin noaptea cu stele ascunse,
Când norii grei cerul păreau că-l răpesc,
Dar mâna divină mi-a fost călăuză,
Ca-n orice-ncercare spre cer să privesc.
Trecut-am prin clipe de grea umilire, Când glasul mulțimii a vrut să nu-nving,
Dar Domnul mi-a fost mângâiere și scutul,
Și-n brațul Său sfânt am găsit eu alin.
Trecut-am prin vreme de lungă veghere,
Cu ochii spre ceruri și sufletul frânt, Dar raza speranței venea din lumină,
Umplându-mi ființa cu pace și cânt.
Trecut-am prin lupte cu vifor și teamă,
Prin umbre ce vrut-au credința să-mi pierd,
Dar glasul cel sfânt îmi șoptea cu blândețe:
„Rămâi lângă Mine, te țin l-al Meu piept.”
Privesc azi în urmă cu pace deplină,
La drumul brăzdat de suspine și har,
Și văd cum în toate lucra universul,
Schimbând orice rană-n lumină și dar.
De-aceea-mi înalț către cer mulțumirea,
Că-n toate mi-ai fost adăpost pe pământ,
Iar pasul ce merge spre veșnica slavă,
E dus de iubirea Acelui Preasfânt.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/327556/trecut-am-prin-viata