Nimic nu pot fi fără Tine
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Nimic nu pot fi fără Tine
autor. Diana G. U.
Nimic nu pot fi fără tine,
Iubit Isus, al meu Păstor,
Iubirea Ta îmi dă putere,
Și-mi umple inima de dor.
Cu Tine trec prin încercare,
Și-n brațul Tău găsesc alin,
Tu-mi ești lumină pe cărare,
Și Pacea mea în timp de chin.
Când valuri mari vor să mă lege,
Și nori de plumb pe cer s-adun,
Puterea Ta, preschimbă-n grabă,
Tot ce e rău în ce e bun.
Tu-mi ești izvor de mângâiere,
Ocrotitorul meu iubit,
În Tine am a mea scăpare,
Și sufletul mi-e liniștit.
Când pașii mei sunt mai agale,
Și drumul pare tot mai greu,
Tu mă ridici cu-a Ta iubire,
Căci numai Tu-mi eștinl Dumnezeu.
Când lumea-ntreagă mă respinge,
Și sunt lovit de-al ei dispreț,
Tu-mi ești comoara cea mai mare,
Mai scumpă decât orice preț.
Prin văi adânci și prin furtună,
Cu Tine nu mă tem nicicând,
Lumina Ta mi-e călăuză,
Ca să nu merg eu rătăcind.
Când ochii mei sunt plini de lacrimi,
Iar inima-mi suspină greu,
Tu-mi ștergi durerea cu blândețe,
Și-mi dai odihnă-n harul Tău.
Iar când voi trece marea vieții,
Spre Țara fără de apus,
Cânta-voi veșnic mântuirea,
Prin jertfa Ta ce mi-ai adus.
Și-acolo sus, în slava sfântă,
La tronul Tău voi sta smerit,
Și-Ți voi aduce închinare,
Căci m-ai iubit și m-ai păzit.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/327552/nimic-nu-pot-fi-fara-tine