La patul suferinței mele
autor. Diana G. U.

La patul suferinței mele,
Întotdeauna stă Isus,
Doar El alin-a mea durere,
Îndreapt-a mea privire-n sus.

​Când nopțile-s prea lungi și grele,
Simt că puterile îmi pier,
El Își întinde mâna Sfântă
Și-mi umple sufletul de cer.

​Nu sunt abandonat în noapte,
Chiar dacă trupul e slăbit,
Căci printre lacrimi și suspine,
Mă simt profund și mult iubit.

​El este Pacea, Mângâierea,
Balsamul revărsat de sus,
La patul suferinței mele,
Stă-ntotdeauna doar Isus.

Prin harul Său primesc putere
Să trec prin valul cel mai greu,
Căci dincolo de-a mea durere,
Veghează Însuși Dumnezeu.

Când inima mi-e copleșită,
De griji ce nu le pot purta,
Aud în șoaptă glasul dulce,, , Voi fi mereu de-acum partea ta."

Și-n slăbiciunea mea adâncă,
Când pașii-mi par mai greu de dus,
El îmi revarsă iarăși harul,
Căci lângă mine e Isus.

​Și chiar de drumu-i prin durere,
Iar trupul geme obosit,
În suflet simt fiorii vieții,
Din locul sfânt și nesfârșit.

În ceasul plin ce-i de tăcere,
Când nu a mai rămas ceva,
Isus e singura-mi speranță
Ce-mi umple toată inima.

Doar El mai este lângă mine,
Prezent în Duh, atât de blând,
Prezența Lui mi-e vindecare,
Pe trecătoarea pe pământ.

Eu nu mă tem de ce-o să vină,
De ceasul greu ce va urma,
Ținându-mă Isus de mână,
Voi birui prin mila Sa.

​Iar când se va sfârși suspinul
Și ochii-n lacrimi îmi vor fi,
Voi trece-n veșnica Lumină,
Unde Isus mă va primi.
Amin