Când se v-auzi strigarea
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Când se v-auzi strigarea
autor. Diana G. U.

Când se va-auzi strigarea,
„Iată Mirele, veniți!”,
Mulți vor alerga spre poartă,
Dar nu toți vor fi primiți.

Candelele vor fi-aprinse,
De cei ce-au vegheat mereu,
Cu credința neclintită,
Și cu ochi spre Dumnezeu.

Noaptea lumii e adâncă,
Vântul bate tot mai greu,
Dar fecioarele-nțelepte
Pregătite sunt mereu.

Au păstrat și untdelemnul,
Într-un vas curat și plin,
Au rămas în ascultare,
Așteptând timpul divin.

Când suna-va peste lume,
Glasul sfântului Păstor,
Vor lăsa pământ și lacrimi,
Ridicându-se în zbor.

Nu vor fi atunci surprinse,
Înapoi nu vor privi,
Împlinită așteptarea,
Ce o au... atunci va fi.

Iar când cerul se deschide,
Și Hristos va apărea,
Fața Lui plină de slavă,
Orice nor va alunga.

Fericite-s cele care
Au vegheat necontenit,
Și-au păstrat aprinsă și dorul,
Până tot va lua sfârșit.

De aceea, azi, creștine,
Nu opri... tu mergi luptând,
Și veghează în credință,
Cât ai zile pe pământ.

Când se va-auzi strigarea:
„Iată Mirele, veniți!”,
Să fii gata de plecare,
Printre cei de El iubiți.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/327543/cand-se-v-auzi-strigarea