Vine Domnul, iată vine
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Vine Domnul, iată vine
autor. Diana G. U.
Vine Domnul, iată vine, El nu este-n depărtare,
Se va umple de mărire, în curând întreaga zare.
Peste munți și peste vale, vocea Lui va răsuna,
Iar pământu-n acea clipă, Slava Lui o va vedea.
Nu mai este multă vreme, ceasul este la hotar,
Să veghem în rugăciune, îmbrăcați în sfântu-I har.
Candela să ardă vie, untdelemnul să nu piară,
Mirele îndată vine, să aducă primăvară.
Haina albă, curățită, să ne fie pregătită,
Pentru nunta minunată, care este mult dorită.
Nu va mai fi nici-o noapte, nici suspin și nici durere,
Ci o veșnică lumină, și o sfântă mângâiere.
Să răsune marea, cerul, într-un glas de bucurie,
Căci Cel Sfânt își ia în mână, sceptrul de Împărăție.
Iată, vine Împăratul, cu armate de lumină,
Să așeze peste lume, pacea Lui în veci deplină.
Sfinții toți, din orice neamuri, vor cânta noua cântare,
Când îl vor vedea pe Rege, stând pe tronu-i de splendoare.
Se vor apleca genunchii, orice limbă va rosti:
„Sfânt e Domnul, Împăratul, Cel ce este și va fi!”
Vor cădea ziduri înalte, lanțurile se vor frânge,
Mâna Lui plină de aur, lacrimile le va stinge.
Va rămâne fără ghimpe, moartea... și fără putere-n,
Fața Celui care este, dragoste și înviere.
Și din tronul slavei sfinte, curge râu de apă vie,
Peste cei rămași statornici, în credință prin pustie.
Nu va mai domni păcatul, nici amarul pe pământ,
Căci Isus, biruitorul, va veni pe nor curând.
Stelele-și pleacă lumina, înaintea Slavei Sale,
Iar cetatea cea cerească, are strălucire mare.
Porți de aur s-or deschide, coruri sfinte vor cânta,
Când Mireasa pregătită, Mire-și va-ntâmpina.
Fericiți vor fi aceia, ce-au vegheat necontenit,
Și cu inima curată, numele Lui au slăvit.
Vino, Doamne, fără teamă, te așteaptă-ai Tăi copii,
Cu făclii aprinse-n noapte, și cu dor de veșnicii.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/327527/vine-domnul-iata-vine