Nu-ți aminti doar zilele senine,
Priveste mâna care ți le-a dat;
Căci fiecare răsărit la tine
De Domnul vieții este binecuvântat.

El ți-a întins pământul sub picioare,
Și cerul l-a aprins cu stele vii;
Ți-a pus în piept suflare și cântare,
Scrisa- ndurări în fiecare zi.

Când ai căzut, El nu Și-a tras privirea,
te-a ridicat cu brațul Său cel sfânt;
Ți-a vindecat tăcută rătăcirea,
Și ți-a făcut din lacrimi legământ.

El îți hrănește masa cu belșug,
Și-ți umple casa cu lumină blândă;
Îți poartă pașii prin arșiță și rug,
Și-ți schimbă noaptea într-o zare sfântă.

Cine ar putea plăti asemenea iubire?
Cu ce comoară s-ar răscumpăra?
Nu este aur, nici putere, nici mărire
Să cumpere ce Harul poate da.

Dar Cel ce binecuvântează toate
Nu cere prețul lumii, nici comori.
El cere inimi care bate,
Și pași ce-L urmează până-n zori.

El cere dragostea născută din iertare,
Credința care nu privește înapoi,
Ascultarea ce rămâne în picioare
Când vântul încercării vine peste noi.

De aceea, suflete, nu da uitării
Izvoarele din care ai băut.
Ridică-ți glasul către Domnul slavei,
Căci tot ce ai La El tu ai cerut

Și dacă vrei să-I mulțumești vreodată,
Nu-I aduce doar cuvinte sau cântări;
Adu-I ființa ta întreagă, si curată,
O inimă aprinsă de ascultări.

Atunci vei înțelege, cu uimire sfântă,
Că plata datoriei nu-i un dar de preț,
Ci viața pusă-n mâna Celui ce cuvântă
Și Harul Lui, primit cu dor și cu respect.

Binecuvintează-L, suflete al meu, neîncetat,
Și nu uita vreun dar din ce ți-a dăruit;
Căci tot ce ești și tot ce-ai respirat
Îi esti dator Celui ce te-a- ngrijit.