Dragă mea fiică,

Cum aș putea să uit ziua
în care te-ai odihnit în pântecul meu?

Cum aș putea să uit
tainica armonie
dintre inimile noastre?

Inimă în inimă,
mână în mână,
ochii tăi încă nevăzuți
în ochii mei...

Și apoi,
primul tău strigăt,
primul zâmbet,
primul sărut.

Și cum aș putea uita vreodată
cuvântul...

„Mamă.”

S-au scurs apoi anotimpurile,

dar eu te-am privit
fără încetare.

Am cunoscut în tine
blândețea primei tale rugi,
copilăria râsului tău,
lumina din ochii tăi
și bucuria fără sfârșit
a zâmbetului tău.

Dragă mea copilă,

când voi pleca,
să-ți amintești doar atât:

Cineva te-a iubit mai mult
înaintea mea.

Și acel Cineva m-a iubit mult,
atât de mult...
și m-a chemat Acasă.

Iar tu vei fi iubită
dincolo de toate anotimpurile
care ți-au mai rămas... .