Furnica

Eram doar o copilă
și mereu mă opream la furnică.

Ce uriașă eram eu
și ce micuță era ea!

Și totuși, ea, furnica,
ducea pe spate
mult, mult...

Eram doar o copilă
și-mi închipuiam că Dumnezeu
șade undeva, în cer
și, într-o zi,
a luat sufletul
și a început să-l împartă
cu lutul, cu noi, oamenii.

Un suflet a devenit două,
apoi trei,
o mie
și, într-o zi,
a cuprins nemărginirea...

Eram doar o copilă.

Și într-o zi
m-am trezit om mare.

M-am dus iar la furnică
și am înțeles
că nu pot fi mai mult
decât o copilă
ca să port nemărginirea.