Furnica

Eram doar o copilă
și mereu mă opream la furnică.

Ce uriașă eram eu
și ce micuță era ea!

Și totuși, ea, furnica,
ducea pe spate
mult, mult...

Eram doar o copilă
și-mi închipuiam că Dumnezeu
șade undeva în cer.

Într-o zi, El
a luat un suflet
și l-a împărțit
în noi, oamenii.

Un suflet a devenit două,
apoi trei,
o mie,
apoi
a cuprins nemărginirea...

Eram doar o copilă.

Apoi m-am trezit om mare.

M-am dus iar la furnică.

Am privit-o
și mi-am spus:

ca să port nemărginirea,
trebuie să fiu iar o copilă,

atât de mică
încât să încapă Dumnezeu
în mine...