În copacul fără roadă, nimeni nu aruncă pietre,
Și la umbra celui veșted nici un om nu se prea vede
Știu că-ncerci din răsputere omul spre a-l mulțumi,
Dar te-ntrebi de ce necazul te țintește zi de zi.

Vrei să faci un bine celui ce odată te-nșela,
Și în schimbul urii sale, vrei a-l binecuvanta,
Dar deodată pietre -n valuri te lovesc că pe-un martir
Gurile lumii ce strigă, că ce faci, tu faci puțin.

La copacul fără roadă nimeni nu cere nimic
Nu rupe nici crengi, nici frunze, nu-l atinge nici un pic
Dar pe cel plin de rodire toți îl trag de crengi in jos
Vrând să-l scuture de roada ce a înflorit frumos.

Poate ai obosit în viață numai tu sa dai mereu
O povață, o idee, sau un ajutor la greu
Și în loc de mulțumire, pietre, vorbe, lovituri,
Să primești, dar totuși, fii ca omul din Scripturi

Cum a fost Iosif cu frații care l-au invidiat
Că avea roade destule; pomul lor era uscat. .
El a acceptat că pomul care are roade multe
Va fi necăjit de aceia cu frunze și fără fructe.

Nu dori să ai în viață laude și bucurii,
Pentru că ai multe frunze, fără roadele târzii
Pleacă- ți crengile la ceia care crezi că au nevoi
Chiar de ești lovit și adesea, împroșcat și cu noroi

Fii copacul cel cu roadă, răbda pietrele ce vin
Și Hristos a fost ca tine, a răbdat amar și chin
Nu uita că cei ce astăzi te lovesc și te rănesc
Sunt cei goi fără de roada Duhului nostru Ceresc!

Într-o zi va sta cântarul lângă Marea de Cristal
Și vă cântări și roada, dar și pietrele -n egal
Toată truda, și tot chinul, va primi răsplată dreaptă
Fii-nțelept căci ai în viață o chemare-asa înaltă!