Patronul și muncitorul înaintea lui Dumnezeu

„Înțelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire și nefățarnică.” (Iacov 3:17)

Dragii mei frați,

Doresc să aduc înaintea dumneavoastră un subiect care ne privește pe mulți dintre noi. Nu este un mesaj doar pentru patroni și nici doar pentru muncitori, ci este un mesaj pentru fiecare om care dorește să umble înaintea lui Dumnezeu cu o inimă curată.

Fiecare dintre noi, într-un anumit moment al vieții, poate ajunge într-o poziție de autoritate sau poate fi sub autoritatea altcuiva. De aceea, întrebarea nu este doar: „Cum se poartă ceilalți cu mine?”, ci mai întâi: „Cum mă port eu înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor?”

În câteva cuvinte doresc să amintesc despre patru lucruri care pot coborî omul departe de voia lui Dumnezeu: mândria, invidia, lăcomia și viclenia.

De multe ori, aceste păcate se pot lega unul de altul și pot forma o coborâre periculoasă a inimii omului. Ele nu apar întotdeauna dintr-o dată, ci pot începe cu un gând ascuns în inimă și, dacă omul nu se cercetează înaintea lui Dumnezeu, îl pot duce tot mai departe de voia Lui.

De aceea, putem privi această coborâre astfel:

Prima treaptă este mândria.

Omul mândru ține foarte mult la imaginea lui. El dorește să fie apreciat, respectat și înălțat înaintea oamenilor. Când omul începe să se privească pe sine mai mult decât îl privește pe Dumnezeu, inima începe să se depărteze.

Din mândrie se poate naște invidia.

Omul începe să privească la ceea ce au alții și spune în inima lui: „De ce el are, iar eu nu am?” În loc să mulțumească lui Dumnezeu pentru ceea ce a primit, începe să dorească ceea ce vede la aproapele său.

Invidia hrănește lăcomia.

Omul nu mai este mulțumit cu binecuvântările pe care Dumnezeu i le-a dat. Dorința de a avea mai mult începe să stăpânească inima.

Iar când lăcomia nu este oprită, omul poate ajunge la viclenie.

Pentru a obține ceea ce dorește, poate începe să folosească șiretlicuri, ascunzișuri sau metode care nu plac lui Dumnezeu.

De aceea, trebuie să ne cercetăm fiecare inima: unde ne aflăm? Pe ce cale mergem?

Eu însă doresc să aleg o altă cale, calea dreaptă pe care Dumnezeu o arată omului care vrea să-I slujească. Doresc să pot spune asemenea lui Samuel: «Vorbește, Doamne, căci robul Tău ascultă! »

Vreau ca inima mea să fie prelucrată și să se asemene cu inima lui David. Dacă este cu putință, Doamne, dă-mi o parte din înțelepciunea pe care ai dat-o lui Solomon și fă-o să rămână în viața mea.”

Vreau să locuiesc în cortul Tău și pe muntele Tău cel sfânt. Dacă vezi că umblu în neprihănire și spun adevărul din inimă, primește-mă în prezența Ta.

Vreau să fiu o peniță în stiloul din mâna Ta.

Să deschidem acum subiectul despre relația dintre patron și muncitor.

Întrebarea este:

Cum trebuie să se poarte un patron cu angajații lui? Și ce atitudine trebuie să aibă un angajat față de patronul lui?

Să luăm un exemplu simplu.

Un patron are o firmă, are angajați, plătește taxele lor și desfășoară lucrări în mai multe locuri.

La unul dintre punctele de lucru, un om îl abordează pe unul dintre muncitori și îi spune:

— „Nu ai vrea să-mi faci și mie o extindere la casă?”

În acel moment, muncitorul are de ales. Alegerea lui descoperă ceva din starea inimii lui.

Sau poate încerca să folosească această ocazie pentru folosul lui personal, trecând peste cel care i-a oferit locul de muncă.

Poate răspunde:

„Nu eu sunt patronul. Vă dau numărul lui de telefon.”

Sau poate încerca să profite de situație și să obțină lucrarea pentru el.

Atunci trebuie să ne întrebăm:

Este aceasta înțelepciunea care vine de la Dumnezeu sau este doar pricepere omenească pentru folosul personal?

Scriptura spune:

„Înțelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire și nefățarnică.” (Iacov 3:17)

Când mergi să vorbești cu acel om și, pentru a obține lucrarea, începi să vorbești de rău patronul tău sau să-i scoți în evidență greșelile, trebuie să te întrebi:

Am lucrat eu cu curăție de inimă înaintea lui Dumnezeu și înaintea celui care mi-a încredințat această lucrare?

Poate că oamenii nu văd întotdeauna ceea ce facem, dar Dumnezeu vede. El nu privește doar lucrarea mâinilor noastre, ci privește și motivația inimii.

De aceea, haideți să privim la Cuvântul lui Dumnezeu:

„Robilor, ascultați de stăpânii voștri pământești cu frică și cutremur, în curăție de inimă, ca de Hristos. Slujiți-le nu numai când sunteți sub ochii lor, ca și cum ați vrea să plăceți oamenilor, ci ca niște robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu. Slujiți-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, căci știți că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplata de la Domnul, după binele pe care îl va fi făcut. Și voi, stăpânilor, purtați-vă la fel cu ei; feriți-vă de amenințări, căci știți că Stăpânul lor și al vostru este în cer și că înaintea Lui nu se are în vedere fața omului.”
(Efeseni 6:5-9)

În cuvinte simple, pune-ți întrebarea:

Ți-ai fi permis să porți aceeași discuție dacă patronul tău ar fi fost lângă tine?

Dacă răspunsul este „nu”, atunci trebuie să ne cercetăm: de ce facem acel lucru atunci când el nu este prezent?

Dar mesajul acesta nu este doar pentru muncitori.

Și patronii trebuie să se cerceteze înaintea lui Dumnezeu.

Un om poate primi binecuvântarea de a avea o firmă, angajați și lucrări multe. Dar odată cu această binecuvântare vine și o responsabilitate.

Dumnezeu nu privește doar la cât de mare este firma unui om, ci și la felul în care acel om îi tratează pe cei care lucrează pentru el.

Se poate întâmpla ca un patron să vadă un muncitor harnic care lucrează pentru altcineva și să încerce să-l atragă de partea lui pe ascuns, fără respect față de cel care l-a angajat.

Și aici fiecare trebuie să se întrebe:

Este aceasta o atitudine care arată dragoste, dreptate și loialitate înaintea lui Dumnezeu?

Scriptura ne arată un principiu puternic prin viața lui David.

David a dorit ceea ce aparținea altuia. Dorința din inimă l-a dus la o faptă greșită, iar Dumnezeu nu a trecut cu vederea acel lucru. El l-a trimis pe prorocul Natan să-i descopere păcatul și să-l aducă la pocăință.

Această întâmplare ne amintește că Dumnezeu vede lucrurile ascunse. El vede nu doar faptele, ci și dorințele inimii.

De aceea, să fim atenți ca dorința după câștig să nu ne facă să pierdem ceea ce este mai important: curăția înaintea lui Dumnezeu.

Dragul meu frate, poate că și tu ai fost cândva un simplu muncitor.

Poate ai trecut prin greutăți. Poate ai lucrat multe ore, poate ai simțit că nu ești apreciat, poate ai strigat către Dumnezeu în necazul tău.

Dar Dumnezeu te-a ridicat. Astăzi poate ai o firmă, ai oameni care lucrează pentru tine și ai o responsabilitate mai mare.

Atunci adu-ți aminte de unde te-a scos Dumnezeu.

Într-o zi, Domnul Și-a scos poporul din robia Egiptului cu mână tare și cu braț întins, pentru că a auzit strigătul lor.

La fel, și tu să nu uiți niciodată de locul de unde te-a ridicat Dumnezeu.

Dacă tu ai lucrat până la ora cinci, întreabă-te:

Este drept să cer de la oamenii mei mai mult decât eram eu gata să ofer când eram în locul lor?

Poate cineva spune:

„Nu pot să fac ce vreau cu ce este al meu?”
(Matei 20:15)

Da, omul are responsabilitate asupra lucrurilor pe care Dumnezeu i le-a încredințat. Dar să nu uităm că tot Dumnezeu ne cere să fim buni administratori și să ne purtăm cu milă.

De aceea, lângă acest verset trebuie să punem și cuvintele:

„Adu-ți aminte că și tu ai fost rob în țara Egiptului și că Domnul Dumnezeul tău te-a scos din ea cu mână tare și cu braț întins.”
(Deuteronomul 5:15)

Dumnezeu nu dorește să uităm trecutul nostru atunci când ajungem într-o poziție mai înaltă.

Cel care a cunoscut greutatea trebuie să știe să arate milă.

Patronul este chemat să fie drept.

Muncitorul este chemat să fie credincios.

Amândoi sunt chemați să-L onoreze pe Dumnezeu prin felul în care se poartă unul cu altul.

Sunt situații în care unii patroni își împovărează muncitorii și îi provoacă la mânie prin felul în care se poartă cu ei.

Dar există și situații în care muncitorii își vorbesc patronii de rău, îi invidiază și sunt stăpâniți de dorința de a avea ceea ce au ei.

De aceea, mesajul acesta nu este o judecată îndreptată într-o singură direcție. Este o chemare pentru fiecare dintre noi să ne cercetăm inima înaintea lui Dumnezeu.

Scriptura ne avertizează cu privire la lăcomie și ne arată că omul trebuie să se păzească de dorința de a avea mai mult cu orice preț.

Unii își doresc să ajungă patroni, însă nu întotdeauna sunt gata să treacă prin munca, răbdarea și responsabilitatea care vin odată cu acest lucru.

Este bine să avem dorințe și planuri, dar ele trebuie așezate înaintea lui Dumnezeu și împlinite prin muncă cinstită, nu prin nedreptate sau prin folosirea altora.

Cuvântul lui Dumnezeu spune:

„Ce seamănă omul, aceea va și secera.”
(Galateni 6:7)

De aceea, fiecare dintre noi trebuie să se întrebe:

Ce seamăn eu astăzi? Dreptate sau nedreptate? Dragoste sau egoism? Credincioșie sau viclenie?

Am auzit frați predicatori care ne-au povestit că, la un moment dat, au fost și ei patroni și au dat sfaturi frumoase despre felul în care trebuie să se poarte un om cu cei care lucrează pentru el.

Este bine să primim sfaturi și să învățăm unii de la alții.

Dar să nu uităm un lucru: Dumnezeu a văzut și a cunoscut fiecare etapă din viața noastră. El a văzut cum ne-am purtat atunci când am avut autoritate, când am avut bani, când am avut oameni în responsabilitatea noastră.

Poate astăzi este ușor să vorbim despre greșelile altora, dar fiecare trebuie să se întrebe:

Cum m-am purtat eu atunci când Dumnezeu mi-a pus oameni în mâini?

Pentru că faptele noastre vorbesc mai tare decât cuvintele noastre.

Dacă viața nu confirmă mesajul pe care îl spunem, oamenii vor vedea contradicția.

Poate că un patron zâmbește înaintea muncitorilor lui, dar în ascuns acceptă presiuni și metode prin care oamenii sunt împinși dincolo de limitele lor, doar pentru ca lucrarea să fie terminată mai repede.

Atunci trebuie să ne întrebăm:

Este aceasta atitudinea potrivită față de frații noștri, împreună cu care dorim să moștenim Împărăția lui Dumnezeu?

Domnul nu ne-a chemat doar să construim lucruri pe pământ, ci să zidim și caractere care să rămână înaintea Lui.

Acum doresc să împărtășesc câteva experiențe din viața mea.

Nu le spun pentru a arăta ce am făcut eu, ci pentru a arăta cum Dumnezeu m-a cercetat și m-a învățat.

A fost o perioadă în care, aproape peste noapte, am devenit un mic patron.

Am primit o lucrare în valoare de câteva mii de lire și aveam nevoie de câțiva muncitori cu experiență.

Au venit să lucreze câțiva frați în Domnul. Spre surprinderea mea, unii dintre ei erau meseriași mai buni decât mine.

Au lucrat cu tragere de inimă și mă miram de responsabilitatea pe care Dumnezeu mi-o încredințase.

Unul dintre ei a rămas să lucreze o perioadă mai lungă.

În inima mea aveam o apăsare, pentru că el avea familie, iar eu nu. Mă gândeam că poate avea nevoie de mai mult ajutor decât mine.

Într-o zi a muncit foarte mult. Prin munca lui, în acea zi, am câștigat multe sute de lire.

Nu știu exact motivul pentru care a lucrat atât de mult. Poate a vrut să-și facă datoria cu toată inima. Poate Dumnezeu a îngăduit acea situație și pentru a vedea și atitudinea mea față de el.

Îmi amintesc că în ziua aceea i-am spus de mai multe ori să se oprească puțin și să nu se epuizeze.

Anii au trecut, iar Dumnezeu l-a binecuvântat în multe feluri.

Cred că Domnul vede curăția inimii unui om care lucrează cu credincioșie, chiar și atunci când oamenii nu observă.

Dumnezeu nu rămâne dator față de nimeni.

La aceeași lucrare a venit un tânăr care nu-L cunoștea pe Dumnezeu.

L-am pus să sape fundația unei extinderi. Era o fundație adâncă, aproape de 1,80 metri. Acest tânăr era foarte slăbit, atât sufletește, cât și trupește. Nu avea prea multă putere.

La un moment dat, un alt muncitor a început să strige la el, fără să aibă aprobarea mea.

În acel moment, Dumnezeu mi-a cercetat inima.

Am simțit că Domnul îmi vorbește:

„Ți-am dat oameni pe mână. Ce faci cu ei? Du-te, ia hârlețul din mâna lui, coboară în șanț și sapă tu în locul lui. De azi înainte să-l tratezi cu milă. Într-o zi ai fost și tu în situația lui. Ai uitat?”

Atunci am înțeles ceva important.

Dumnezeu nu ne dă oameni în responsabilitate pentru ca noi să-i folosim, ci pentru ca noi să avem grijă de ei.

M-am dus, i-am luat hârlețul din mână și am coborât în șanț.

Tânărul a rămas foarte surprins. Mă ruga mereu să-l las pe el să continue, dar pentru mine acea lecție era mai importantă decât lucrarea pe care trebuia să o terminăm.

Atunci am înțeles că înaintea lui Dumnezeu nu contează doar cât de repede terminăm o lucrare, ci și cum ne purtăm cu oamenii pe care El ni i-a încredințat.

Doresc să mai amintesc o întâmplare frumoasă.

Un frate român a fost numit șef de șantier undeva în Africa, unde se construia un centru misionar.

La acel șantier a venit un localnic să caute de lucru. Avea probleme cu alcoolul și, omenește vorbind, nu părea un om de la care să aștepți rezultate mari.

Dar acel frate nu a privit doar la starea lui de atunci. A văzut un suflet care avea nevoie de o șansă.

L-a angajat și i-a oferit posibilitatea să muncească.

După o perioadă, acel om s-a întors la Dumnezeu și a depus o mărturie frumoasă.

A spus cu recunoștință că nu va uita niciodată omul care a pus preț pe el atunci când alții poate l-ar fi respins.

În timp ce priveam această mărturie, un frate foarte iubit de Domnul era lângă mine și privea și el. Avea ochii plini de lacrimi.

El plângea pentru că Dumnezeu lucrase cândva în viața lui într-un mod asemănător. Cineva văzuse valoare în el atunci când poate alții nu văzuseră.

Atunci mi-am adus aminte de o experiență personală.

Un om venise din România într-o perioadă când încă nu Îl cunoscuse pe Dumnezeu.

Îi era greu să se obișnuiască cu materialele de aici și cu stilul de muncă. Pentru el era o schimbare mare.

Recunosc că, la un moment dat, mi-am pierdut răbdarea cu el. În inima mea eram hotărât să renunț la el, mai ales pentru că de câteva ori mi-a atras atenția asupra unor greșeli pe care le făcusem.

Așteptam doar momentul potrivit să-i spun că nu mai poate continua.

Dar Dumnezeu mi-a vorbit și mi-a cerut să am răbdare.

Am înțeles că acel om depindea de mine și că avea nevoie de răbdarea mea. În perioada aceea, el a început să meargă la biserică și să se apropie de Dumnezeu. Iar Dumnezeu mi-a făcut cunoscut că, în inima lui, omul acela se ruga ca eu să am răbdare cu el.

Am ascultat de Domnul.

După un timp, acel om s-a întors la Dumnezeu.

Mai târziu mi-a mărturisit că, în perioada aceea, se rugase în inima lui ca eu să am răbdare cu el.

Atunci am înțeles încă o dată că Dumnezeu aude rugăciunile ascunse ale oamenilor și că uneori El ne pune lângă persoane care ne vor forma și pe noi.

Poate că noi credem că doar noi îi ajutăm pe alții, dar de multe ori Dumnezeu lucrează și în noi prin oamenii pe care ni-i trimite.

De aceea, fie că suntem patroni, fie că suntem muncitori, să nu uităm:

Nu poziția noastră înaintea oamenilor ne face valoroși înaintea lui Dumnezeu, ci starea inimii noastre înaintea Lui.

Dragii mei frați,

Acum, la încheiere, atât cei care sunteți patroni, cât și cei care sunteți simpli muncitori, haideți să ne plecăm inimile înaintea lui Dumnezeu.

Să nu uităm că, indiferent de poziția pe care o avem pe pământ, înaintea lui Dumnezeu suntem toți oameni care avem nevoie de harul Lui.

Patronul are nevoie de Dumnezeu.

Muncitorul are nevoie de Dumnezeu.

Cel care conduce și cel care slujește sunt chemați să trăiască în curăție, dreptate și dragoste.

Să ne cercetăm fiecare:

Am fost drepți cu cei pe care Dumnezeu ni i-a încredințat?

Am lucrat cu credincioșie pentru cei care ne-au dat o responsabilitate?

Am avut răbdare, milă și dragoste față de cei de lângă noi?

Pentru că vine o zi când vom sta înaintea Celui care cunoaște toate gândurile și intențiile inimii.

De aceea, haideți să venim înaintea Lui cu smerenie.

Tată, Tată din ceruri,

Tu care ai ochii ca para focului, Tu care ne privești din înălțimi, Tu care judeci gândurile inimilor, de multe ori ne-am legat inima de pământ.

De multe ori i-am apăsat pe frații noștri. Doamne, de multe ori i-am invidiat pe cei care aveau mai mult decât noi, pentru lucruri trecătoare, care toate aici vor rămâne când de pe pământ vom trece.

Da, Doamne, ne-ai conștientizat că am greșit de multe ori, având asemenea atitudini față de frații noștri.

Te rugăm frumos să ne ierți. Vrem să fim mai atenți.

Mulțumim frumos că ne asculți și că inima de gheață ne-o topești, ca să nu mai fim așa lumești.

Amin.

28.04. 2019 Londra