Motto: Evrei 12:4 Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului.

Nu-mi vorbi de ramul verde-al biruinței,
Cât mai plânge spicul secerat de vânt;
Cât mai trece noaptea peste cortul vieții,
Îmbrăcând cu umbră brazda de pământ.

Nu-mi întinde lauri adunați în grabă,
Nici cununa albă pentru fruntea mea;
Aurul credinței nu se-arată-n slavă
Pân’ nu-l lămurește flacăra cea grea.

Prea puțin ne costă astăzi ascultarea,
Prea ușor ne plângem când purtăm un spin;
Când Hristos purtase singur condamnarea,
Bând până la capăt cupa de pelin.

Încă nu ni-i haina ruptă de prigoană,
Încă nu ni-i drumul scris cu sânge greu;
Încă glasul lumii cumpără cu hrană
Inimi ce odată urmau pe Dumnezeu.

Încă nu ni-i ușa zidită cu piatră,
Nici cătușa rece n-a mușcat din mâini;
Încă psalmii noștri urcă dinspre vatră,
Fără pași de pază, fără glas păgân.

Unde-s cei ce-odată, în mare tăcere,
Dovedeau credință în încins cuptor?
Împleteau nădejdea cu sânge, durere
Și priveau spre ceruri cu ochi arzători?

Ce-am răspunde astăzi sfinților din veacuri,
Tremurând cu frică de un vânt ușor?
Ei și-au scris credința cu cenușă-n lacrimi,
Noi o scriem, poate, doar cu vorbe-n zbor.

Abel încă strigă de sub brazda udă,
Noe bate-n taină lemnul de stejar;
Moise ține marea cu o vorbă blândă,
Ilie aprinde jertfa lui de jar.

Daniel veghează printre lei, în noapte,
Iosif iartă frații care l-au vândut;
Ștefan vede cerul printre pietre sparte,
Pavel poartă lanțul ca pe-un început.

Norul lor de martori nu privește rece,
Ci ne cheamă încă dintre răni și scrum:
„Nu lăsați cununa pentru-o clipă dulce,
Nu schimbați Golgota pe un lesne drum!”

Va veni și ziua când s-or cerne toate,
Grâul de neghină, zgura de metal;
Aurul credinței, de vorbe deșarte,
Jertfa cea curată, de un foc formal.

Atunci nu vor spune vorbele povestea,
Și nici anii vieții petrecuți sub cer;
Ci iubirea care și-a păstrat credința,
Ca un rug ce arde făr’ să piară-n ger.

Iar când Domnul Vieții va rosti sentința,
Nu o să întrebe ce nume-am purtat,
Ci de-am stat în luptă, neclintiți prin toate,
Când păcatul lumii ne-a înconjurat.

…

Doamne, dă putere să stăm în picioare,
Nu ne da pe mâna slabei noastre firi;
Ține-ne sub umbra Harului Tău mare,
Până trecem valea marilor zdrobiri.

Iar când vei deschide porțile cetății,
Și sfârși-vom lupta și al nostru chin,
Vom cădea-naintea Tronului Măririi,
Slăvind doar pe Mielul Gloriei! Amin!

Dany Căpătan