Strigați Victorie!
Autor: Danielescu Alina Camelia
Album: Glorie Ție Doamne!
Categorie: Paște
Strigați Victorie! Isus a câștigat!
Acolo la Golgota, pe Moarte a călcat!
Dușmanul Său cel crunt a fost învins la cruce
De bunătatea Lui și dragostea Lui dulce.
Isus a fost bătut, scuipat și biciuit
Dar El a fost tăcut, o vorbă n-a rostit
A îndurat calvarul și-a luat păcatul greu
A suferit durerea în locul tău și-al meu,
El a băut din cupa amară ca pelinul
Nu a dorit ca noi să suferim tot chinul
Și-a preferat să moară pe cruce între hoți
Să aducă mântuirea ce ne salva pe toți!
Acolo sus pe cruce, El tare a declarat
Cuvintele c-a învins: ‘acum s-a terminat!”
Și-a terminat lucrarea, lucrarea Lui divină
Căci a învins păcatul și moartea cea haină.
O biruință mare pentru noi cei muritori
Căci numai în Isus suntem biruitori,
În el avem salvarea, iertarea de păcate
Doar în Isus Hristos, noi le avem pe toate.
Ce bun este Isus și cât de minunat!
El este Dumnezeu, ne este Împărat.
E Mirele iubit ce trebuie să vină
Ca să ne ducă în cer, în țara de lumină.
Veniți cu toți la Isus, lăsați la crucea Lui
Păcate și necazuri spuneți-i Domnului.
Slăviți Numele-i Sfânt, dați slavă neîncetat
Strigați Victorie! Hristos a înviat!
Amin!
5.08. 2026
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/327156/strigati-victorie