Merg doar înainte pe calea aleasă,
Chiar dacă mi-e drumul prea greu uneori,
Chiar dacă o lume mă judecă aspru,
Și-mi pune în cale doar spini, nu și flori.

Aud lovitura și simt nedreptatea,
Și vorbe grele venind rând pe rând,
Dar nu-mi voi schimba de pe urma Lui pasul,
Căci El mă-nsoțește aici, pe pământ.

Aruncă mulți pietre, dar fără să știe,
De lupta purtată pe drumul meu greu,
Nu vreau să răspund niciodat cu mânie,
Privesc către ei, doar iubindu-i mereu.

Nu vreau răzbunare, nu caut dreptate,
Din mâna acelor ce-s morți pe pământ,
Căci Domnul mă vede și știe durerea,
Ascunsă adesea-n venin din cuvânt.

De-aceea mă rog pentru cei ce-mi fac rana,
Ce judecă fără să aibă temei,
Ca harul ce-i vată, în ei să ajungă,
Și pacea divină să curgă pe ei.

Căci dragostea nu se oprește la laudă,
Ea nici nu se stinge când este lovită,
Ea arde mai tare în toiul furtunii,
Rămânâne curată și nebiruită.

Eu merg înainte, sunt fără de teamă,
Cu ochii spre cer și cu sufletul plin,
Chiar dacă prin oameni prigoana se-arată,
Dar nu-s părăsit de Acel ce-i divin.

Oprit nu-s de piatra din glasul mulțimii,
De umbra acelor ce mă vor căzut,
Cât timp Dumnezeu mi-e tărie pe cale,
Voi merge-nainte, iubind mult mai mult.

Adânc sunt rănit azi de vorbe și pietre,
De cei ce nu știu cât aici am luptat,
Dar Domnul îmi leagă cu dragoste rana,
Și toarnă balsam peste locul brăzdat.

Când sufletul meu este frânt de durere,
Și noaptea-i mai grea decât pot ca să spun,
El vine balsam peste rana ascunsă,
Și-mi dă iar putere spre locul divin.
* * *
Voi cei ce v-ascundeți prin umbre de vorbe,
Precum o reptilă ce lasă venin,
Lovind fără milă, rănind fără noimă,
Eu tot vă privesc cu iubire prin chin.

Păreți vase goale, lipsite de roadă,
Menite să judece tot ce-i frumos,
Dar eu tot mă rog să vă umple de harul,
Ce curge din Domnul cel Sfânt și Milos.

Nu cer răzbunare sub piatr-aruncată,
Nici după cuvintele ce m-au rănit,
Ci cer ca lumina de sus să v-atingă,
Așa cum și mie, prin har, mi-a vorbit.

Și chiar dacă astăzi loviți voi întruna,
Eu nu vă doresc nici cădere, nici rău,
Mă rog ca iubirea ce vine din ceruri,
S-aveți... căci revine, pe nor Dumnezeu.

De El vă găsește-n venire-n mânie,
Cu inima plină de ură și chin,
Ce oare veți face atunci la răpire,
Când Domnul va cerne ce este divin?

Nu spun spre osândă, ci spun cu durere,
Că timpul de har încă nu s-a sfârșit,
Aprinde-ți iubirea ce nu se sfârșește,
Cât cerul rămâne deschis... este timp.
Amin