Ne vom vedea în sărbătoare
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Ne vom vedea în sărbătoare,
Ce minunată zi va fi,
Nu vom mai plânge de durere,
Atunci nu vom mai suferi.
Vom sta cu toții lângă Domnul,
În sfânta Lui împărăție,
Iar orice rană și suspin,
Se vor preface-n bucurie.
Nu va mai fi vre-o despărțire,
Nici dor ce-apasă ne-ncetat,
Ci doar iubire și lumină,
În veacul binecuvântat.
Cei ce-au plecat vor fi acolo,
În slava cerului senin,
Și vom cânta cu glas de pace,
La tronul Marelui Divin.
Mai rabdă doar puțină vreme,
Și nu lăsa credința jos,
Căci după noaptea întristării,
Răsare ziua lui Hristos.
Atunci vom înțelege toate,
Ce astăzi par de nepătruns,
Și vom vedea a noastre lacrimi,
La Dumnezeu au un răspuns.
O, ce măreață dimineață,
Când zorii veșnici vor ivi,
Și îmbrăcați în nemurire,
Pe-al nostru Regele-L vom privi!
Șterge-ți durerea și suspinul,
Fii treaz, veghează-n bătălii,
Căci Cel ce-a biruit Calvarul,
Ne va lua în veșnicii.
Nu va mai fi nicicând suspine,
Nici umbre vechi de disperare,
Ci doar un imn de biruință,
În strălucirea fără zare.
Acolo-acasă-n țara sfântă,
Unde toți sfinții se adună,
Vom preamări în cor de îngeri,
Și vom primi a Sa cunună.
Deci mergi-nainte cu credință,
Chiar dacă drumul pare greu,
Căci dincolo de nori și ceață,
Ne-așteaptă însuși Dumnezeu.
Rămâi statornic în iubire,
Privirea-ți fie doar în sus,
Căci clipa-i azi tot mai aproape,
Pe nor când va veni Isus.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/327118/ne-vom-vedea-in-sarbatoare