CRONICILE DIN TÂRGU JIU

 Volumul I – Nașterea unui Rege Capitolul al III-lea – Cele Trei Epistole Anul 1513 a venit cu schimbări care aveau să hotărască soarta Regatului Olteniei de Nord. Iarna fusese grea, iar odată cu venirea primăverii au început să sosească vești îngrijorătoare din toate colțurile Europei. Într-o dimineață, un călăreț obosit a ajuns la porțile cetății Târgu Jiu. Calul său era plin de noroi, iar hainele îi erau sfâșiate de lungul drum parcurs. — Deschideți porțile! strigă el. Am vești pentru Maiestatea Sa! Străjerii l-au lăsat să intre, iar în câteva clipe se afla în Sala Tronului. Regele Constantin îl privi cu atenție. — Vorbește. — Maiestate, regatele din jur își măresc armatele. La sud, otomanii pregătesc o nouă campanie militară. La vest, conducătorii discută despre noi alianțe. În sală s-a lăsat tăcerea. Constantin s-a apropiat de harta regatului. Cu mâna dreaptă a urmărit râurile, munții și drumurile comerciale. — Dacă rămânem singuri, vom fi înconjurați, spuse el. Marele cancelar aprobă. — Maiestate, avem nevoie de prieteni înainte să avem nevoie de sabie. Regele încuviință. — Pregătiți pergamentele. Scribii regali au început imediat să scrie. Prima epistolă era adresată voievodului Moldovei. A doua era destinată regelui Serbiei. A treia urma să fie trimisă conducătorilor Transilvaniei. Fiecare scrisoare purta sigiliul regal din aur și ceară roșie. În ele era scris: «„Noi, Constantin, Rege al Regatului Olteniei de Nord, vă chemăm să întărim pacea și prietenia dintre popoarele noastre. Vremurile care vin vor încerca puterea tuturor. Uniți vom fi mai puternici decât despărțiți.”» Trei dintre cei mai buni călăreți ai regatului au primit misiunea. Înainte de plecare, regele le-a spus: — Nu duceți doar niște scrisori. Duceți speranța că popoarele noastre pot trăi în pace. Ei și-au plecat capetele și au pornit la drum. Au traversat păduri dese, au trecut râuri umflate de ploi și au urcat trecători acoperite de ceață. În fiecare noapte dormeau doar câteva ore înainte de a porni din nou. Între timp, la palat, viața continua. Micul Nicolae își petrecea timpul în biblioteca regală. Îi plăcea să privească manuscrisele vechi și să-i asculte pe cărturarii palatului. — Tată, de ce citesc oamenii atât de multe cărți? întrebă el. Constantin zâmbi. — Fiule, sabia poate apăra o țară, dar înțelepciunea o poate păstra în pace. Nicolae a ținut minte acele cuvinte. După câteva săptămâni, primul sol s-a întors. Purta steagul Moldovei. A îngenuncheat înaintea tronului. — Maiestate, voievodul Moldovei a primit cu bucurie epistola dumneavoastră. A întins pergamentul. Constantin l-a desfăcut și a citit cu glas tare: „Noi, Voievodul Moldovei, primim propunerea voastră și suntem gata să păstrăm pacea și să ne sprijinim la nevoie.” Sala Tronului a izbucnit în aplauze. Două zile mai târziu sosi și solul din Serbia. Regele Serbiei scria: „Suntem de acord să ne unim prin prietenie și apărare. Dacă vremurile vor deveni grele, vom lupta împreună.” Bucuria cuprinse întregul palat. În aceeași seară, în Târgu Jiu au fost trase clopotele, iar oamenii au aprins făclii pe străzi. Pentru prima dată după mulți ani, regatul avea aliați. Dar, în timp ce poporul sărbătorea, într-o pivniță ascunsă de sub o casă veche se întâlneau din nou conspiratorii. Vlad își ridică privirea. — Exact de asta mă temeam. Un alt bărbat întrebă: — Ce vom face acum? — Dacă regele va uni toate aceste țări, nu-l vom mai putea răsturna niciodată. Unul dintre conspiratori șopti: — Atunci trebuie să moară. Toți au rămas tăcuți. În lumina slabă a torței se vedeau doar chipurile lor încruntate. În acea noapte au început să caute oameni care puteau fi cumpărați cu aur. Trădarea își întindea rădăcinile chiar în inima regatului. Iar fără să știe, regele Constantin se apropia, pas cu pas, de cea mai grea încercare a vieții sale. La sfârșitul acelei zile, bătrânul cronicar al curții a închis marea carte a regatului și a scris: „Alianțele aduc speranță, dar speranța stârnește invidia celor care iubesc puterea mai mult decât dreptatea. Când trădarea se naște în umbră, nici cele mai înalte ziduri nu pot apăra un rege.”