Aş vrea să meditez        
        
            Autor: Lupşea George
            Album: Pe Urmele Mântuitorului
            Categorie: Diverse
        
        Aş vrea să mă retrag o clipă-n taină
Să-mi amintesc de timpul cea trecut,
De câteori simţit-am a Ta mână
În nopţile senine şi cu lună
Cum  pe la mine Doamne, Te-ai oprit! 
Aş vrea să mă retag o clipă-n taină
Să meditez la glasul Tău ceresc,
Căci Ai  aprins în mine o lumină
Şi nu e noapte-n trupul meu de tină
Pentru-aceasta Doamne te iubesc!
Aş vrea să mă retrag o clipă-ntaină
Să zbor cu gândul până în trecut,
Când viaţa mi-ai făcut-o mai senină
Sădind în mine-o tainică grădină
Ce tot ce creşte-i pentru locul sfânt!
Tu mi-ai schimbat de tot structura,
Şi hrana Doamne ce o folosesc,
Tu mi-ai luat şi inima şi gura
Ca să le foloseşti  în slujba Ta
Eu de-atunci cu drag Te preamăresc, 
Aş vrea să mă retag o clipă-n taină
Să-mi amintesc de-a Ta promisiune,
Dar curăţă, Te rog, Tu a mea haină,
În sângele ce-a curs din a Ta palmă
Să fiu curat de-a mă-ntâlni cu Tine!
Aş vrea să mă retrag o clipă-n taină
Să meditez la tot ce am făcut,
Iar de-am urmat credinţa doar de formă
Aş vrea să simt cum totul se transformă
Să fiu Isuse-ntocmai cum mai  vrut;
Aş vrea Cuvântul Tău să fie-n mine
Să uit aş vrea eu totul ce a fost,
Aş vrea să fiu  în tainica grădină
Acolo unde veşnic e lumină
Căci fără Tine  viaţa-i fără rost,
Să pot şi eu să mă-ntâlnesc cu Tine
Atunci când se va auzi chemarea,
Să nu rămân aicea de ruşine
Căci am căutat să te slujesc Stăpâne
Doresc să Îţi aud şi eu strigarea!
15.04.2009gl        
Preluat de la adresa:
            https://www.resursecrestine.ro/poezii/32707/as-vrea-sa-meditez