Răul
Autor: Augustin Tecar
Album: De la băutură la păcat
Categorie: Trezire si veghere
În lume răul acuma domnește,
Că tatăl minciunii trăiește.
Picioarele păcătoșilor aleargă,
Răul și pofta cu funii îi leagă.

Doar conștiința de-i trează
Te scapă când inima veghează.
Și chibzuința cea bună te-ajută
Prin luptă să-nvingi temuta redută.

Cei ce părăsesc calea dreptății
Rătăcesc în întunericul nopții.
Cei ce se tem însă de Domnul
Veghează să nu-i prindă somnul.

Frica Domnului de la rău te-abate
Și-ți scapă sufletul de moarte.
Cărarea oamenilor drepți
Depărtează de rău pe înțelepți.

Să nu gândești niciodată rău
Împotriva aproapelui tău.
Ferește-te azi de vorbele rele
Și nu accepta gânduri rebele.

Omul care rău urmărește
Rușine și moarte găsește.
Că răul l-ajunge îndată
N-are har și credință curată.

Inima celor răi e-nșelătoare
Stricată și fără îndurare,
Cu fărădelegi multe pătată,
Ea nu va trece nevinovată.

Omul cel plin de răutate
Urât este și de societate.
Adevărul nu-l primește,
Vorbește întruna și rătăcește.

Domnul sigur îl vede mereu,
Îi știe și fapta, și gândul său!
El drept răsplătește pe fiecare
După cum a umblat pe cărare.

Să nu-i invidiați aici pe cei răi,
El, Domnul, cunoaște pe-ai Săi.
Și dreaptă răsplată vor moșteni
Acei ce-n răbdare vor birui.

Acel chibzuit, când răul vede,
Din calea ispitei s-ascunde
Și fuge din calea-i departe
Să-și scape sufletul de moarte.

Cine face pe drepți să rătăcească
În groapă are să se prăbușească.
Păcatu-i o cursă ce-i prinde pe cei
Ce-s lacomi și răi, avari și mișei.

Dreptatea aduce viață deplină,
Și celor apăsați le-aduce lumină.
Bunătatea la fel va fi răsplătită
Cu slava cerească prin har dăruită.
Amin.
(Luni, 23 martie 2020)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/327054/raul