„Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.”
(Matei 5:14)

Într-o lume în care întunericul pare să crească tot mai mult, Dumnezeu caută oameni prin care lumina Lui să se vadă. Nu oameni fără greșeli, ci oameni care aleg să umble aproape de El și a căror viață arată schimbarea pe care o face Dumnezeu în inimă.

Un felinar nu luminează pentru el însuși. Scopul lui este să ofere lumină celor care merg pe drum, celor obosiți, celor care caută o cale.

Tot așa este și viața unui copil al lui Dumnezeu. Nu suntem chemați doar să vorbim despre lumină, ci să trăim în așa fel încât oamenii să vadă lumina lui Hristos prin noi.

Când un om începe să umble cu Dumnezeu, cei din jur observă schimbarea. Nu pentru că el se crede mai bun decât alții, ci pentru că Duhul lui Dumnezeu lucrează în viața lui.

O inimă apropiată de Domnul aduce pace în familie, blândețe în vorbe și dragoste în relațiile cu ceilalți. Un astfel de om devine un loc unde alții pot găsi încurajare și sprijin.

Domnul Isus ne-a arătat că adevărata lumină nu stă doar în cuvinte, ci în fapte:

„Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.”
(Matei 5:16)

Uneori, lumina noastră este pusă la încercare. Trebuie să păstrăm flacăra aprinsă prin rugăciune, prin Cuvântul lui Dumnezeu și printr-o inimă curată.

Vor exista momente când vom fi înțeleși greșit. Poate vom fi criticați pentru bunătatea arătată celor căzuți, celor slabi sau celor respinși de alții. Dar Dumnezeu vede fiecare gest făcut din dragoste.

Un om care luminează nu trece nepăsător pe lângă suferința altora.

El caută pe cel rămas în urmă.
Ridică pe cel căzut.
Încurajează pe cel descurajat.
Ajută pe cel în nevoie.

Uneori o vorbă bună este ca o haină pentru un suflet înghețat.
Uneori o pâine împărțită este o dovadă a dragostei lui Dumnezeu.
Uneori o rugăciune făcută cu credință este mâna prin care Dumnezeu aduce vindecare.

Nu ni se cere să rezolvăm toate problemele lumii, dar ni se cere să iubim oamenii pe care Dumnezeu îi așază înaintea noastră.

Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem fiecare este:

Mai arde încă felinarul meu?
Lumina lui Hristos se vede prin viața mea?
Cei care trec pe lângă mine găsesc lumină, speranță și încurajare?