Apetitul pentru aur...


Aurul pământului
Nu-i chezaș al omului,
Pe buza mormântului
Ci acuzator, al lui
Izbândă Diavolului,
Și urâciune, Domnului...

Strângerea aurului
E căderea omului,
Cu lucire-ai nefirească
Gura Iadului, o cască

O viață nefirească,
Face să-l îngrămădească
Inima celui ce-l strânge,
Al său suflet rău constrânge,

Timp de a gândi, nu are
N-are timp de cercetare,
Nu îi dă Lui Yah onoare! ! ...
Mintea i se-atrofiază,
Duhul rău îi este pază! ...

De fapt pierzanie îi este
Și-avariția-l zorește,
Când în clipa de sfârșit
Lasă totul, pe pământ
Bolnav, netămăduit,

Toate averile lui
Sunt gunoi pământului,
De-l va stăpâni Satan
Dându-i pentru Stix, un ban
Și acela ruginit

Din tot ce-a agonisit,
Fiindc-o viață i-a slujit
Adunând necontenit,
Niciodat nu s-a gândit
Că moare nemântuit! ! ...

L-a dus, unde i-a fost voia
Bogăția-l chinuise
Nepricepând că nevoia,
De-a crește-l înnebunise! ! ...

La capătul, zisei, vieți
De care timp nu avea
Mii de oameni, cu dispreț
Prețuiesc căderea sa...

Viața cea adevărată
Care vine de la Tată,
Nu o putea, suferi
Căci în ea s-ar umili.

Acum, flămând ca un câine
Pentr-un viitor -absent-
Știe că i-ar fi fost bine,
Nu să fie-aici bogat

Ci iubire-n el, să crească
La timp să se dumirească
Că Pace DOMNUL, i-a lăsat
Dar de ea nu i-a păsat! ! ...

Păcat de sufletul lui
Că-i în focul Iadului,
Și aurul dovedește
Că trăise nebunește! ! ! ...

Blându Ioan
30.07. 2026.