Predicatorule, ascultă glasul Duhului Sfânt!

Înainte de a urca la amvon, fiecare slujitor ar trebui să-și pună o întrebare sinceră: mesajul pe care îl voi rosti izvorăște din îndemnul Duhului Sfânt sau din propria mea înțelepciune?

    O predică poate fi bine pregătită, logică și convingătoare, dar dacă nu este călăuzită de Duhul Sfânt, ea poate impresiona mintea fără să atingă inima. Poporul lui Dumnezeu are nevoie de mai mult decât cuvinte frumos așezate; are nevoie de adevărul vestit cu puterea și călăuzirea Duhului Sfânt.

    Înainte de a-i cerceta pe alții, este bine să ne cercetăm pe noi înșine. Dumnezeu privește mai întâi la inima slujitorului. El cunoaște motivele, intențiile și dorințele ascunse ale inimii. De aceea, smerenia și lepădarea de sine sunt mai de preț decât talentul, experiența sau elocvența.

    Să nu ne încredem în propria înțelepciune, ci să căutăm călăuzirea lui Dumnezeu în rugăciune și în Cuvânt. Atunci mesajul nu va purta doar amprenta omului, ci va fi un instrument prin care Dumnezeu poate mângâia, mustra, ridica și întări sufletele.

Apostolul Pavel spune:

„Și învățătura și propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul și de putere.” (1 Corinteni 2:4)

Fie ca fiecare slujitor al Evangheliei să slujească cu o inimă curată, în smerenie și cu dorința sinceră ca Hristos să fie înălțat, iar oamenii să fie zidiți în credință și în adevăr.