Țărmul unde dorul piere
autor. Diana G. U.

​Pășim pe-o cale plină de suspine,
Strângând în mână un trecut tăcut,
Dar dincolo de nori și de ruine,
E-un loc în care timpul s-a născut.

Acolo sus, în zarea de mătase,
Unde lumina nu mai are seri,
Se-adună cei plecați mult prea devreme,
Să schimbe-n zâmbet vechile dureri.

​Ne poartă pașii către o credință,
Ce nu se frânge-n viscolul cel greu,
Căci moartea nu-i o veșnică sentință,
Ci poarta către sfântul Dumnezeu.

Ne-așteaptă-n haine pline de splendoare,
Spălați de lacrimi, de tristeți și chin,
Acolo unde soarele nu-apune,
Și cerul este pururi de senin.

​O clipă doar ne mai desparte astăzi,
De marea și sublima întâlnire,
Chiar dacă mergem suspinând pe cale,
Și bem din cupa plină de mâhnire.

Priviți spre cer când noaptea se coboară,
O stea să fie ca un semn ce-i sfânt,
Plecarea lor e doar o primăvară,
Ce s-a mutat din oful pe pământ.

​Ne vor primi cu brațele deschise,
La porțile de aur și de har,
Iar toate rănile de timp închise,
Vor dispărea din suflet la hotar.

Vom fi din nou o mare-ntreagă casă,
Un gând curat și plin de mângâiere,
Când vom păși pe marea cea aleasă,
Pe țărmul unde dorul viu nu piere.

Nu va mai fi nici umbră de suspine,
Nici haine negre-n doliu și amar,
Căci Cel ce ține timpurile-n mână,
Va șterge orice lacrimă ca dar.

Îi vom privi în ochi ca altădată,
Dar fără team-acolo că-i vom pierde,
O veșnicie sfântă și curată,
Pe pajiștea ce pururi este verde.

​Iar dorul care astăzi ne doboară,
Și ne apasă pieptul în tăcere,
Va fi doar o poveste din trecuturi,
Ce s-a topit în marea înviere.

Pășiți deci înainte cu credință,
Chiar dacă drumul pare lung și greu,
Căci dincolo de orice suferință,
Ne-așteaptă mângâierea-n Dumnezeu.

E clipa revederii azi aproape,
Chiar dacă anii trec în zbor grăbit,
Lumina va învinge peste ape,
Iar dorul greu va fi tămăduit.

​Nu plângeți dar pe margini de morminte,
Priviți în sus, spre cerul de cristal,
Păstrați în suflet sfintele cuvinte,
Ce vă conduc spre-al suferinței mal.

​Căci dincolo de valea de suspine,
Ne-așteaptă cei plecați mult prea devreme,
În țara unde totul este bine,
Vre-o inimă vre-o dată nu mai geme.

​Și-n clip-aceea plină de splendoare,
Oftatul va fi-n urmă risipit,
Iar dorul care astăzi arde, doare,
Va fi un vis ce-și are un sfârșit.

​Se duce noaptea lungă de veghere,
Vom trece și de ultimul hotar,
Și-n locul unui veac de mângâiere,
Primi-vom viața veșnică în dar.

​Nu va mai fi nici umbră de suspine,
Nici haine negre, pline de amar,
Căci Cel ce ține lumile în mână
Va șterge orice lacrimă pe-altar.

​Vom sta la masa-ntinsă sus în ceruri,
Cu cei ce-au mers pe drumul sfânt uniți,
Iar dorul care astăzi ne mai doare,
Va dispărea din ochii mântuiți.

​Pășește deci prin negură și geruri,
Cu candela credințe-aprinsă-n piept,
Căci dincolo de porțile din ceruri,
Te-așteaptă Cel Nemuritor și Drept.
Amin