Strigătul durerii
autor. Diana G. U.

Strigă de dureri durerea,
Inimile ea rănește,
Cu amarul vieții grele,
Multe guri azi ea hrănește.

Plânge noaptea peste lume,
Peste suflete pustii,
Și aprinde-n piept cenușa,
Din pierdute bucurii.

Dorul urlă printre lacrimi,
Ca un lup fără hotar,
Sfâșiind tăcerea rece,
Cu al neputinței jar.

Ochii triști privesc azi cerul,
Fără stele, fără glas,
Căutând o mângâiere,
Într-un timp ce-a mai rămas.

Strigă de dureri durerea,
Peste lume se revarsă,
Și din suflete zdrobite,
Face noaptea și mai arsă.

Plâng părinți rămași în lacrimi,
Plâng copii fără alin,
Când li se desprinde-n taină,
Cineva iubit din sân.

Grea e clipa despărțirii,
Greu e golul ce rămâne,
Când o voce dragă tace,
Și se stinge dintre lume.

Casele devin pustia,
Fără râs și fără glas,
Iar prin colțuri doar tăcerea,
Mai păstrează ce-a rămas.

Dorul sapă-n piept adâncuri,
Anii trec, dar nu-l răpun,
Pierderea unei ființe
Lasă sufletul nebun.

Lumea când se prăbușește,
Și nădejdea cade frântă,
În lumina Celui veșnic,
Orice rană este sfântă.

Căci în mâna Lui cea dreaptă,
Stă puterea de-alinare,
Care lacrimile strânge,
Și-mblânzește orice doare.

El răsună peste moarte,
Ca un clopot peste zări,
Ridicând din văi pierdute,
Suflete din grele stări.

Nu există să nu poată,
Inimile-nviora,
Domnul poate, doar El poate,
Știe El... de ce-i așa.

Strigă de dureri durerea,
Bate azi la inima multe,
Intră ca o nepoftită,
Ea nu știe să asculte.

Însă vine-o clipă sfântă,
De tot urma-i va fi ștearsă,
Căci în cer pentru durere,
Nu va fi vre-o dat acasă.

Cerul este pentru ochii,
Ce aici au suspinat,
Pentru inimile care,
În durere au răbdat.
Amin