În fuga mea din ieri spre mâine
N-am adunat decât o noapte
Și-o zi, de ploi și grâne coapte
Să pot să coc în țest o pâine.

Am alergat de dimineață
Și m-am oprit trudit spre seară.
Era către sfârșit de vară,
Era către sfârșit de viață.

Dintre sudori am strâns povești
Cât să mă bucure o clipă
Și n-am să fac deloc risipă.
Prin ele către râvnă crești…

În mersul meu spre veșnicie
Am dat tristeții mângâieri
Am stors și cântec și tăceri
N-am semănat zădărnicie.

Am dat celui flămând
din mine
Lumină, orbului de cer,
Busolă celor care pier,
Saharei, ape cristaline.

Când voi sfârși urcușul greu
- Departe de a fi înfrânt -
Voi spune tatălui Pământ:
Acum sunt fiu de Dumnezeu!