Dulăul din prag

Ispita-i ca un câine repezit:
Te-adulmecă, se-apropie să te miroasă.
Tu vezi dulăul, te sperii și, grăbit,
Alergi să te adăpostești în casă.

A doua zi, ispita-i un câine mai supus;
Se-apropie de tine și dă din coadă blând.
Obișnuit să-l vezi, și frica ți s-a dus
Și nu mai fugi speriat, te-ndepărtezi mergând.

A treia zi, ispita-i un câine gudurând.
Întinzi spre el o mână, pe creștet să-l răsfeți,
Îi dai un colț de pâine, te uiți la el râzând
Și joaca fără frică, încet-încet, înveți.

A patra zi, ispita e-un câine jigărit:
Se-ntoarce plin de rane și-ți tremură în prag.
Și crezi în sinea ta că-i dulce și smerit,
Dar vai, ce colți ascunde sub chipul lui cel drag!

Și-așa, și-așa trec zile, și câinele-dulău
Devine tot mai blând și parcă credincios.
Obișnuit cu el, îl lași prin jurul tău,
Dar vai, când ai uitat că-i demon păcătos?

Ispita-i ca un câine repezit:
Te-adulmecă, se-apropie să te miroasă.
Oricât ar fi de dulce, de blând și de smerit,
Abține-te, te rog, și nu-l primi în casă!

24 iulie 2026