Bunătatea Domnului!...
Autor: Blandu Ioan
Album: fara album
Categorie: Diverse
Bunătatea Domnului! ...


Isus, ți-a făcut un bine
Cu totul, de remarcat,
Când în loc, s-a dat pe Sine,
Când Golgota, a urcat,

Dar tu cel ce-i ceri, iar zile,
În trei zile l-ai uitat!
Isus tot păcatul tău
L-a dus, chinuit în spate,

El, Fiul Lui DUMNEZEU,
Pentru tine-a primit moarte
Dar o moarte de trei zile,
Timp în care-a, coborât,

Iadul tot, l-a zguduit
Salvând parte, din zidire
Isus te-a eliberat,
Din moarte și din păcat...

Pentru noi, a înviat
Însă lumea L-a uitat,
El s-a înălțat la cer,
Vine iar spre-a, îndruma
Cu un dur, toiag de fier,
Aleșii Lui Yehova! ! ...

Pentru noi s-a înălțat,
La, Dumnezeul, Preaînalt,
Și vrea să ne ia în zori
Ca să fim nemuritori! ...

Dar și asta, am uitat
Precum mijlocea și Moise,
Pentru mulți, El, mijlocește
Pentru-o lume, se născuse,

Preamăriți-l creștinește! ! ! ...
Duhul Sfânt ni l-a trimis,
Sufletul să ni-l deschidă,
Trăi, pentru noi obidă,
Și-apoi, în zapis, ne-a scris

El, ne cunoaște pe toți,
Ne deschide, spre rai, porți
Niciodat nu ne-a uitat,
Acest, veșnic Împărat! !

De ce noi, care-auzeam
Lucruri mari, din Testament,
Nicicum nu le cercetam,
Cu un aer mai atent? ! ? ...

Noi uităm, El nu ne uită,
Și ne dă, atâtea pilde
Să nu cădem în derută,
Când Satan, minciuni ne vinde,

Isus l-ai săi ucenici,
Toți pașii, le-a îndrumat
După ce-a plecat, de-aici,
Duhul, pașii le-a-ndreptat,

Cei ce-și doresc veșnicia,
Să-L roage, pe Yehova
Să ne ia, nimicnicia
Că de-acum Nu-L vom uita! ...

Fiind trup, din, trupul Lui Mesia,
Vom pleca de pe pământ,
C-am luat duh, din Duhul Sfânt
Și-acesta-i nemuritor,
Tat-al veșniciilor! ! ...

Blându Ioan
17.07. 2025.



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/326592/bunatatea-domnului